ISU PRAHOVA. În contextul avertizărilor meteorologice periculoase care au vizat județul Prahova, pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină, în peste 20 situații
Șocant.O minoră de 9 ani a fost agresată sexual de un bărbat care, inițial a vrut ajute după ce i se făcuse rău.Copila se afla împreună cu bunica sa la Halele Centrale Ploiești
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează, în această toamnă, admiterea pentru două programe de studii universitare de licență la Extensia Ploiești a Facultății de Moașe și Asistență Medicală
Asociatia Calatorie spre Integrare si Dezvoltare și Aschf-r Filiala Prahova au participat la o întâlnire la sediul TCE Ploiești, alături de domnul director Zaharia și de alți reprezentanți ai diferitelor departamente din cadrul companiei de transport local
Un bărbat a plecat în mod voluntar din orașul Mizil și nu a mai revenit până în prezent.Dacă îl vedeți sunați la Poliție