Polițiștii rutieri prahoveni continuă activitățile preventive, într-un demers de reducere a gradului de victimizare prin accidente rutiere

În perioada 5–6 august, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de activități preventive dedicate creșterii gradului de siguranță rutieră și promovării unui comportament responsabil în trafic, în contextul sezonului estival.

Activitățile au avut ca obiectiv conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unei conduite preventive, în vederea reducerii riscului de producere a accidentelor rutiere. Conducătorii auto au fost încurajați să manifeste prudență, responsabilitate și respect față de ceilalți participanți la trafic, fiind subliniat faptul că fiecare decizie luată la volan poate face diferența.

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au discutat cu șoferii despre importanța respectării limitelor legale de viteză, utilizării centurii de siguranță, evitării conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și despre necesitatea eliminării factorilor care pot distrage atenția în timpul deplasării. Totodată, au fost distribuite materiale informative și au fost transmise recomandări menite să încurajeze un comportament responsabil și preventiv în trafic.

Acțiunile preventive desfășurate în parteneriat cu mediul privat evidențiază importanța colaborării în promovarea siguranței rutiere și în dezvoltarea unei culturi bazate pe prevenție, responsabilitate și respect reciproc.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic..

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!