IJP PRAHOVA.Tânăr reținut pentru 24 de ore după ce ar fi condus sub influența alcoolului și nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Slănic au dispus, la data de 20 octombrie 2026, măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 27 de ani, din județul Prahova, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 13 octombrie 2026, în jurul orei 00:30, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 102, în localitatea Vărbilău.

Conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ doi kilometri.

Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme staționate regulamentar.

În urma identificării conducătorului auto, un tânăr de 27 de ani, din județul Prahova, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!