ACCIDENT RUTIER PE STRADA DEMOCRAȚIEI, DIN PLOIEȘTI.TÂNĂR ACROȘAT DE UN AUTOTURISM

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, au fost sesizați la data de 28 august 2026, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Democrației, în municipiul Ploiești.
În urma deplasării la fața locului și a primelor cercetări efectuate, a reieșit că, un bărbat de 77 de ani, ar fi condus un autoturism din direcția străzii Democrației către Gara de Sud și ar fi acroșat un tânăr de 26 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea sectorului de drum în zona marcajului pietonal.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost preluat de echipajul medical sosit la fața locului și transportat la spital pentru evaluare medicală de specialitate.
Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!