Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați la data de 5 august a.c., în jurul orei 10.30 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Bucov.
Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat că un bărbat de 74 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Eroilor din localitatea Bucov și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 72 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 74 de ani.
Aceasta au fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IJP Prahova
Foto ilustrativ