Două seri dedicate magiei teatrului: Galele Teatrului Studențesc „SERI ÎN LUMEA THALIEI”, ediția a XX-a!

COMUNICAT DE PRESĂ Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti

Două seri dedicate magiei teatrului: Galele Teatrului Studențesc „SERI ÎN LUMEA THALIEI”, ediția a XX-a!

Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI”, eveniment ce se va desfășura în perioada 6 – 7 noiembrie 2026 în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților Ploiești.

Partenerii evenimentului sunt: Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești și Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești.

Timp de două zile, scena sălii de spectacole a Casei de Cultură a Studenților Ploiești va găzdui povești, personaje și universuri teatrale care invită publicul la reflecție, emoție și descoperire.

Ajunse la o ediție aniversară, Galele „Seri în lumea Thaliei” celebrează două decenii de întâlniri cu teatrul studențesc, oferind un spațiu de afirmare tinerelor talente, dialogului artistic și schimbului de experiență între formațiile de teatru din centrele universitare ale țării.

Evenimentul va reuni cei mai talentați actori ai Caselor de Cultură Alba Iulia, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Ploiești.

PROGRAMUL GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI” este următorul:

VINERI, 6 NOIEMBRIE 2026, ORA 18.00

– Spectacolul „CASA DE PĂPUȘI”, adaptare după Lucas Hnath, prezentat de Trupa de teatru „BACTERIA H” a Casei de Cultură a Studenților Brașov;

– Spectacolul „DOI PE O BANCĂ” de Alexandr Ghelman, prezentat de Teatrul Studențesc „MOFT” al Casei de Cultură a Studenților Ploiești.

SÂMBĂTĂ, 7 NOIEMBRIE 2026, ORA 16.30

– Spectacolul „MOFTURI, MĂȘTI ȘI MORAVURI”, adaptare după I.L. Caragiale, prezentat de Teatrul Studențesc „LUDIC” al Casei de Cultură a Studenților Iași;

– Spectacolul „CUVINTE FĂRĂ DATĂ” – monologuri vechi și noi, prezentate de Trupa „IMAGO” a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj – Napoca;

– Spectacolul „SOLUȚIA” de Viorel Cioflică, inspirat de un text de Matei Vișniec, prezentat de Trupa „SKEPSIS” a Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia.

Vă invităm să fiți alături de noi la două seri în care teatrul prinde viață, emoțiile devin povești, iar întâlnirea dintre scenă și public se transformă într-o experiență memorabilă!

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!