Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează Erasmus WEEK International Dimension

COMUNICAT DE PRESĂ Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează Erasmus WEEK International Dimension
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești își propune să devină un punct de referință în educația superioară, promovând colaborarea internațională și excelența academică.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești anunță organizarea celei de-a șasea ediții a evenimentului internațional Erasmus WEEK International Dimension, care va avea loc între 7 și 11 aprilie 2025. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 7 aprilie 2025, la ora 11:00, în sala AP9.
Acest eveniment va reuni invitați de la universități din străinătate, facilitând discuții de colaborare între aceștia și membrii comunității academice din UPG. Scopul principal este de a explora noi direcții de colaborare care să susțină atât misiunea educațională a universității, cât și activitățile de cercetare.
Erasmus WEEK este o oportunitate excelentă pentru a întări legăturile internaționale și a dezvolta parteneriate strategice. Suntem încântați să primim invitați din Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Albania și Republica Moldova, să generăm noi inițiative de care să beneficieze întreaga comunitate academică.
Conf.univ.dr. Mirela Dulgheru

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!