IJP PRAHOVA.PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM (video)

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au desfășurat, în această dimineață, o acțiune operativă de amploare, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În cadrul activităților, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiilor Ploiești și București, pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite că, începând cu luna aprilie 2026 și până în prezent, ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către alte persoane.

Perchezițiile au avut ca scop completarea materialului probator, identificarea și ridicarea de bunuri și înscrisuri de interes în cauză, precum și stabilirea întregii activități infracționale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 28 Poliție și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările sunt efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, sub supravegherea unității de parchet competente.

Precizăm că efectuarea perchezițiilor reprezintă o etapă a procesului penal și nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!