Un nou accident pe DN1, la Movila Vulpii Coliziune între un TIR (fără încărcătură) și un autoturism

Pompierii militari de la Detașamentul 1 Ploiești au intervenit (vineri după amiază, în jurul orei 17.00) pe DN1, la Movila Vulpii (unde a fost accidentul zilele trecute) în cazul producerii unui accident rutier.
Acolo au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și o autospecială pentru descarcerare, iar partea medicală este asigurata de SAJ Prahova.
A fost vorba despre o coliziune între un TIR (fără încărcătură) și un autoturism, acesta din urmă fiind răsturnat pe plafon.
În total, 3 ocupanți la bord, toți conștienți, asistați de echipajele SAJ Prahova.„-ISU PRAHOVA

„Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați, la data de 27 iunie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1B, în afara localității Păulești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 74 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 33 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto de 33 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.„-IJP Prahova

IPC
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2025 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!