Un jandarm din cadrul Grupării Mobile Ploiești, aflat în timpul liber, a avut o intervenție salvatoare, în județul Buzău

Plutonier adjutant șef Căicuț Dorin, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, aflat în timpul liber, a demonstrat, încă o dată, că spiritul de responsabilitate nu ține cont de uniformă sau program. Acesta a intervenit miercuri după-amiază, în jurul orelor 14.30, pentru salvarea unui bărbat, pe raza localității Săsenii Vechi, comuna Vernești.

În timp ce se deplasa cu autoturismul personal, în județul Buzău, subofițerul a observat la marginea drumului, pe raza localității sus-amintite, o persoană căzută, cu o bicicletă alături. A oprit imediat pentru a acorda ajutor.
Colegul nostru a constatat că bărbatul avea o rană la cap care sângera, era în stare de inconștiență, însă prezenta semne vitale. Jandarmul l-a așezat în poziția de siguranță și a apelat de urgență numărul 112. Până la sosirea echipajului medical, victima și-a recăpătat cunoștiința.

Bărbatul i-a povestit colegului nostru că s-a dezechilibrat în timp ce cobora o pantă cu bicicleta, a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt. La scurt timp, un echipaj de Ambulanță a ajuns la fața locului și a preluat victima, transportând-o la o unitate medicală din municipiul Buzău pentru investigații și tratament de specialitate.

Ulterior, jandarmul ploieștean a luat legătura cu personalul medical pentru a se interesa de starea bărbatului, primind asigurări că acesta este în afara oricărui pericol.

Îl felicităm pe colegul nostru pentru promptitudinea și spiritul civic de care a dat dovadă!
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Gruparii de Jandarmi Mobilă Ploiești

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!