Tarifele pentru transportul public de transport local de persoane din Ploiești, respectiv la bilete și abonamente, vor fi majorate cu 52,59%. Proiectul de hotărâre se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Ploiești. Prețul biletului de călătorie va crește la 3,5 lei față de la 2,5 lei cât este în prezent.
Tarifele pentru bilete și legitimațiile de călătorie la abonamente vor crește la Ploiești. Proiectul de hotărâre a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Ploiești la secțiunea transparență decizională.
Potrivit proiectului de hotărâre este propusă majorarea tarifelor pentru bilete și abonamente cu rata inflației, în contextul în care ultimele majorări au avut loc în 2017, respectiv 2018.
În raportul de specialitate se menționează că indicele prețurilor de consum total a înregistrat o creștere de 152,59%. Propunerea vizează o majorare cu 52,59% la tarifele actuale.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de aleșii locali, un bilet de călătorie va costa 3,5 lei față de 2,5 lei, iar biletul de suprataxă va fi de 40 de lei față de 25 de lei.
Un abonament nenominal pe toate liniile pentru o zi va costa 10 lei față de 6 lei, iar proiectul de hotărâre prevede inclusiv tarife majorate la abonamente.
Tarife propuse pentru bilete TCE
Bilet de călătorie – 3,50 lei
Bilet suprataxă – 40 de lei
Bilet plată prin SMS – 3,50 lei+ cost de operare SMS
Tarife propuse pentru abonamente
Abonament nenominal toate liniile 1 zi – 10 lei
Abonament 7 zile 1 linie – 21 lei
Abonament 7 zile 2 linii – 26 lei
Abonament 7 zile toate liniile 30 de lei
Abonament lunar 1 linie – 90 lei
Abonament lunar 2 linii – 116 lei
Abonament lunar toate liniile 129 lei
Abonament lunar nenominal agenți economici toate liniile – 205 lei
Abonament nominal valabil pe toate liniile pentru studenți și orfani – 116 lei
Abonament pe toate liniile valabil 3 luni – 300 de lei
Abonament pe toate liniile valabil 6 luni – 550 lei
Abonament pe toate liniile, valabil 12 luni – 900 lei
Sursă: (Roxana Tănase).https://www.observatorulph.ro/administratie/2757801-tarife-majorate-la-bilete-si-abonamentele-tce-la-ploiesti
