Distincția a venit ca o recunoaștere a implicării sale constante în proiecte educaționale, culturale, jurnalistice și artistice, dar și ca un rezultat al activității sale în comunitate din ultimii ani.
Ștefan (care va împlini 20 de ani în luna decembrie) și-a început activitatea în redacție în anul 2023 și face parte, de la începutul anului trecut, din echipa Actualitatea Prahoveană – titlu apărut în 2007 în piața mass-media din Prahova, reprezentând, în acest moment, una dintre puținele publicații din județ cu o abordare editorială echilibrată, încadrată în zona Quality.
Ștefan Petre este absolvent al Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și, de asemenea, redactor-șef al publicației de tineret Ploieștiul Nostru, gazdă a podcastului Ceai de zis și copywriter în echipa de comunicare Zbor România.
Este primul jurnalist din Prahova care a reușit să introducă un site local în ediția britanică a Google Trends și a redactat articole preluate de publicații de renume național, precum Edupedu, G4Media și Agerpres. Mai mult, a fost distins și la ediția a II-a a Galei Tineretului Prahovean, desfășurată în 2024, unde a primit premiul „Media Award”.
Articolele redactate și publicate de acesta se înscriu în diverse teme de interes public, de la inițiative ale tinerilor și acțiuni sociale, caritabile sau de voluntariat la interviuri exclusive, evenimente muzicale și sportive. CV-ul complet al colegului nostru și o parte din materialele de autor publicate de acesta, începând din ianuarie 2023, se regăsesc aici: https://linktr.ee/stefan.petre_redactor.
Sursă:Ștefan Petre, premiat la Gala Tineretului Prahovean: „Vreau să tratați mesajul meu ca pe un apel!”