Weekendul acesta, pe 6 și 7 iunie, între 15:00 și 19:00,
Republica de sub Castani devine locul în care știința iese din manuale și ajunge direct în mâinile copiilor, părinților și tuturor celor curioși.
ȘTIINȚESCU FEST, cel mai mare festival de știință din Prahova, organizat de
Fundatia Comunitara Prahova, ajunge pe Bulevardul pietonal și prietenos cu peste 40 de standuri pline de experimente, demonstrații și activități interactive.
Vorbim despre fizică, chimie, biologie, robotică, printare 3D, aeromodele, geologie, arhitectură, protecția mediului, industrie alimentară și multe alte lucruri pe care le înțelegi mult mai bine când le vezi, le testezi și te joci cu ele.
Avem și prezentări tematice:
16:00 — Dorin Stănică: Noi modalități de reciclare a PET-urilor
17:00 — Dragoș Grigorescu: Știința ca superputere în era digitală
18:00 — Mihail Vincențiu Ivan: Motivația, cultura, educația
La standuri vor fi prezenți oameni și echipe din toată zona educației, științei și tehnologiei din Prahova:
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti,
Zoo Ploiești – Bucov, Grădina Botanică,
Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Clubul de Aeromodele al
Palatul Copiilor Ploiești,
Poliția Română,
CSE Liceul Tehnologic „Lazar Edeleanu” Ploiesti,
Scoala „H.M. Berthelot” Ploiesti,
Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Municipiul Ploiești,
Fundatia Zamolxes, Colegiul Forestier Câmpina, Colegiul Național Ion Luca Caragiale – echipa Fusion, Colegiul Național Nicolae Grigorescu – echipa Nexus, cluburi și echipe de robotică:
Ro2D2,
InfO1 Robotics,
BraveBots,
Eastern Foxes,
Team Undefined.
Iar surpriza weekendului vine sâmbătă, de la ora 16:00, când frumoasa comunitate „Șoricarii lui Nenea Iancu” pornește în Parada Teckelilor.
Peste 60 de teckeli vor defila sub Castani cu energie, încăpățânare adorabilă și fericire molipsitoare. Da, se anunță foarte greu de ignorat.

Așadar, weekendul acesta avem în Republică știință, experimente, roboți, curiozitate, copii, părinți, teckeli și multă voie bună.