În urma apariției, la data de 26 mai a.c., a unui articol publicat pe platforma online Intransigent.ro, în care se fac referiri la activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova în contextul alegerilor prezidențiale din anul 2025, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să transmită următoarele precizări, în spiritul transparenței și al corectei informări a opiniei publice:
La data de 9 mai 2025, Biroul Electoral Județean Prahova a transmis instituției noastre un set de șase decizii privind soluționarea unor sesizări referitoare la posibile încălcări ale normelor legale în materie electorală. Printre acestea s-a regăsit și sesizarea formulată de către o persoană, vizând o postare publică efectuată în ziua votului pentru alegerea Președintelui României – turul I.
Sesizarea a fost examinată cu maximă responsabilitate, obiectivitate și rigoare profesională, exclusiv prin raportare la dispozițiile legale în vigoare. În urma analizei conținutului materialului indicat, s-a constatat că mesajul transmis nu conține o solicitare expresă de vot în favoarea sau împotriva vreunui candidat, ci exprimă o opinie personală și un apel general la exercitarea dreptului de vot. În aceste condiții, nu sunt incidente prevederile art. 55 lit. t) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României.
Totodată, nu au fost identificate elemente care să contravină art. 30 alin. (1) din Constituția României, care garantează libertatea de exprimare.
De asemenea, facem precizarea că răspunsul formulat de instituția noastră, la care face referire articolul în cauză, vizează situația semnalată în turul I al alegerilor prezidențiale.
Cu privire la materialul publicat în data de 18 mai 2025 de o publicație online, referitor la prezența unui candidat într-o acțiune publică de presă, menționăm că aspectele respective au fost sesizate de o altă persoană, fiind demarate verificări. În conformitate cu competențele stabilite de lege, sesizarea a fost transmisă Biroului Electoral Central, singura autoritate abilitată să dispună măsurile necesare printr-o decizie.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova își reafirmă angajamentul ferm față de aplicarea corectă, nediscriminatorie și imparțială a legislației, în special în materie electorală, și rămâne pe deplin dedicat misiunii de a proteja valorile statului de drept, ordinea publică și drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor.
Foto ilustrativ