

Primăria Municipiului Ploiești organizează o nouă ediție a evenimentului maraton “Republica de sub Castani”, ce se va desfășura, în perioada estivală, pe renumita arteră de circulație Bulevardul Independenței, cunoscută de ploieșteni și sub numele de Bulevardul Castanilor.
“Republica de sub Castani” devine, astfel, un spațiu efervescent de întâlnire pentru toți ploieștenii, axat pe cultură, relaxare și energie bună.
După succesul primei ediții a acestui mega-eveniment, municipalitatea ploieșteană a decis continuarea acestui proiect, fără precedent în istoria recentă a Ploieștiului.
Actuala ediție va include o serie de evenimente de week-end atractive, gândite pentru toate categoriile de vârstă, ce vor fi organizate cu costuri reduse, dar care vor asigura un impact direct în promovarea benefică a orașului nostru atât la nivel local, cât și național.
Proiectul administrației publice ploieștene merge mai departe, consolidat de experiența acumulată!
Astfel, actuala ediție a evenimentului “Republica de sub Castani” va aduce confort pacienților Spitalului de Pediatrie, zona din bulevard aferentă acestei unități medicale urmând să fie liberă, fără terase sau activități care să producă disconfort acustic.
Evenimentul este regândit, luându-se în calcul și cele două viitoare regulamente, axate pe transformarea centrului urban într-un spațiu public coerent și atractiv, la care lucrează deja reprezentanții Primăriei Municipiului Ploiești împreună cu specialiști apreciați și cunoscuți la nivel național sau internațional: Regulamentul de estetică urbană – zona centrală și Bulevardul Independenței, respectiv Regulamentul HORECA și alimentație publică în zona centrală a municipiului Ploiești.
Aceste viitoare reglementăriurbanevor avea și studiu de caz despre “Republica de sub Castani”, inclusiv proiectare/regulament pentru mobilier urban unitar și integrat în peisaj.
În perioada de tranziție până la noile reglementări urbanistice, care vor intra în vigoare din 2027, la actuala ediție a evenimentului nu vor mai fi permise căsuțele permanente, iar activitățile de alimentație publică se vor desfășura exclusiv prin food truck-uri, ce vor fi prezente doar la final de săptămână pe bulevard.
Vor exista două week-end-uri cu scenă mare și program amplu: „Zilele Republicii” și „Republica Rock”.
În rest, programul evenimentului va pune accent pe activități culturale, sportive și comunitare: muzică clasică, jazz, sport, precum și evenimente dedicate diverselor grupuri din oraș (copii, seniori, persoane cu dizabilități, ONG-uri, minorități etnice).
Calendarul preliminar al evenimentului “Republica de sub Castani”, ediția 2026:
Partenerii oficiali ai evenimentului: Universitatea “Petrol – Gaze” din Ploiești, Fundația Comunitară Prahova, Rompetrol, Bergenbier, Inspet, MedLife, Coral Impex, Professional Farmaline, Pro Solution Forwarding și Artsani.
“Republica de sub Castani” rămâne un proiect al comunității, construit împreună și pentru ploieșteni!