Politistii prahoveni au retinut trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de proxenetism (video)

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au reținut, la data de 11 august a.c. trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În fapt, în perioada 2024 – prezent, cei 3 bărbați, cu vârste între 36 și 41 de ani, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, în zona Drumului Național 1, în apropierea comunei Bănești, obținând, în acest sens, foloase patrimoniale.

Pentru completarea materialului probator, la data de 11 august a.c., polițiștii au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție domiciliară la imobilele persoanelor bănuite, context în care au fost ridicate mai multe bunuri despre care există bănuiala că provin din activitatea infracțională.

Față de cei trei bărbați a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.„

IJP PRAHOVA

IPC
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2025 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!