Misiune nobilă a jandarmilor din Gruparea Mobilă „Matei Basarab„ Ploiești

În intervalul 04-06 noiembrie a.c., peste 30 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au demonstrat încă o dată că spiritul de solidaritate și implicarea în sprijinul comunității sunt valori care definesc misiunea Jandarmeriei Române. Aceștia au participat la o nouă acțiune de donare de sânge, contribuind astfel la salvarea de vieți și la sprijinirea instituțiilor medicale, care se confruntă cu un deficit de sânge.

Pentru jandarmii ploieșteni, gestul de a dona sânge a devenit, de ani buni, o misiune nobilă și un exemplu de altruism. Mulți dintre participanți sunt donatori constanți, iar alții s-au aflat la prima experiență de acest fel, una pe care au declarat că o vor repeta, fiin conștienți de impactul pozitiv pe care îl pot avea în viețile celor aflați în suferință.
Acțiunea se înscrie în campania națională „Donează sânge! Salvează o viață!”, organizată anual de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în parteneriat cu centrele de transfuzie sanguină din întreaga țară. În județul Prahova, activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești.

Prin astfel de inițiative, jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești își reafirmă angajamentul față de comunitate, demonstrând că misiunea lor depășește limitele uniformei și se bazează pe empatie, respect și dorința de a face bine.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Grupării  Mobile „Matei Basarab„ Ploiești .

Etichete:
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!