Joi dimineață, în jurul orei 3.30, în comuna Ariceștii Rahtivani, satul Buda, o locuință a fost cuprinsă de flăcări.
Pentru gestionarea cu operativitate a acestei situații de urgență, au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul acoperișului și mansardei, pe o suprafață totală de cca. 350 mp. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice propagarea acestuia la locuințele învecinate. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric produs în camera tehnică (cablu electric defect sau neizolat corespunzător).
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Prahova recomandă:
▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu.
▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite.
▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului.
▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.
ISU PRAHOVA
