IPJ PRAHOVA.PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE

Astăzi, 22 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția nr. 2 Poliție, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Buzău, precum și în județul Prahova, într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în perioada martie – iunie 2026, mai multe persoane, angajate în calitate de conducători auto în cadrul unei societăți comerciale cu obiect de activitate transportul internațional de mărfuri, și-ar fi însușit, fără drept, bunuri pe care le-ar fi transportat pe rute internaționale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 55.000 de euro.
La activități au participat polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Persoanei, Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe, specialiști criminaliști din cadrul I.P.J. Prahova și I.P.J.Buzău, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Buzău și ai Secției nr. 5 Poliție Rurală Costești, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
La sediul unității de poliție au fost conduse 7 persoane, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, în vederea stabilirii întregii situații de fapt, identificării tuturor persoanelor implicate, documentării activității infracționale și recuperării prejudiciului.
Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor domiciliare și desfășurarea urmăririi penale reprezintă activități specifice procesului penal și nu sunt de natură să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
6 PERSOANE REȚINUTE

În urma administrării și completării materialului probator, precum și a efectuării activităților procedurale specifice, față de 6 persoane cercetate, două femei, de 26, respectiv 37 de ani și 4 bărbați, cu vârste între 37 și 58 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Persoanele în cauză urmează să fie prezentate, mâine 23 iulie a.c., unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității dispunerii altor măsuri preventive, în conformitate cu prevederile legale incidente.

Totodată, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe laptopuri, articole vestimentare, produse cosmetice și electronice, în vederea continuării cercetărilor.

Activitățile sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului competent, în scopul documentării integrale a activității infracționale, stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!