IPJ PRAHOVA. „CONSTATĂRILE POLIȚIȘTILOR RUTIERI PE DRUMUL NAȚIONAL 1„

Marți, în intervalul orar 11.00-15.00 polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfașurat o acțiune amplă pe Drumul Național 1 (E60), în colaborare cu polițiștii din cadrul inspectoratelor judetene de poliție de pe raza teritorială tranzitată de acest sector de drum.

Demersul a avut ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, cu accent pe respectarea regimului legal de viteză.
În cadrul activităților, traficul rutier a fost monitorizat prin utilizarea a 7 echipamente omologate de măsurare a vitezei, fiind constatate aproximativ 40 de contravenții privind depășirea limitei legale de viteză.

De asemenea, în cazul unui conducător auto, viteza înregistrată cu ajutorul dispozitivului radar tip TruCAM II a depășit cu peste 50 km/h limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, fapt ce a impus aplicarea măsurii tehnico-administrative de reținere a permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, au fost constatate aproximativ 30 de alte contravenții la regimul circulației pe drumurile publice. O parte semnificativă a acestora a fost identificată în cooperare cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român, în urma verificărilor tehnice efectuate asupra autovehiculelor oprite pentru control.

În situațiile în care au fost identificate deficiențe tehnice majore sau modificări neomologate, polițiștii au dispus măsura reținerii a 5 certificate de înmatriculare.

Acțiuni de acest tip vor fi desfășurate și în perioada următoare, în scopul consolidării disciplinei rutiere și al creșterii nivelului de siguranță pentru toți participanții la trafic.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!