Reținut pentru de distrugere în formă continuată în Mizil
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au reținut la data de 22 septembrie a.c, un bărbat de 35 de ani bănuit de comitera infracțiunii de distrugere în formă continuată.
În fapt, în data de 22.08.2025, în jurul orei 15.00, bărbatul în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din localitatea Mizil, ar fi distrus un aparat de tip slot machine și un televizor. Cauzând un prejudiciu de aproximativ de 10.000 lei.
În urma probatoriului administrat bărbatatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat pentru dispunerea unei alte măsuri.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată.
Femeie depistată la volanul unui autoturism neînmatriculat
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina au oprit pentru control, la data de 22 septembrie 2025, în jurul orei 12.00 un autoturism condus de o femeie de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.Șofer depistat sub influența alcoolului pe DN1
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice pe DN1, pe raza localității Românești, au oprit pentru control la data de 22 septembrie 2025, în jurul orei 16.15, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani.
Vehiculul fusese înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 96 km/h (+26 km/h peste limita legală).
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind negativ.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
Șofer depistat conducând fără permis pe DN1, în Sinaia
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sinaia au reținut în cursul zilei de 22 septembrie 2025 un bărbat după ce a săvârșit o infracțiune la regimul rutier.
La data de 22 septembrie 2025, în jurul orei 17.30, polițiștii prahoveni au înregistrat cu aparatul radar, un autoturism care circula pe DN1 E60, din direcția Brașov către Ploiești, cu viteza de 89 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km/h.
La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani, care a prezentat doar certificatul de înmatriculare al vehiculului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere anulat din anul 2022.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat.
Având în vedere antecedentele penale ale persoanei, predispoziția acesteia de a comite noi fapte și riscul sustragerii de la urmărirea penală, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat pentru dispunerea unei alte măsuri.
Șofer depistat sub influența alcoolului în Boldești-Scăeni
La data de 23 septembrie 2025, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești-Scăeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1A, km 92, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind negativ.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Foto ilustrativ/ziarulprahova.ro