Femeie bănuită de furt, identificată și reținută de polițiștii Secției 1 Ploiești
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Ploiești au fost sesizați la data de 1 septembrie a.c., de către un bărbat de 57 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla la locul de muncă, i-ar fi fost sustras telefonul mobil de către o persoană necunoscută.
În baza sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind demarate de îndată activități specifice în vederea stabilirii împrejurărilor producerii faptei.
Din primele verificări a reieșit faptul că persoana vătămată se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agent de securitate, în incinta unei unități bancare din municipiul Ploiești, moment în care ar fi fost abordată de o femeie necunoscută. Ulterior, bărbatul a constatat lipsa telefonului mobil.
Ca urmare a activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Ploiești.
Aceasta a fost depistată la scurt timp de la comiterea faptei și condusă la sediul unității de poliție pentru audieri.
În urma controlului corporal efectuat, asupra acesteia a fost găsit telefonul mobil sustras, care a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
În baza probatoriului administrat, față de femeia în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentată unității de parchet competente, în vederea luării unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Depistat conducând un autovehicul cu o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii Serviciului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1, în afara localității Brazi, la data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 17:30, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto, un bărbat de 49 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Fără permis de conducere, implicat într-un accident rutier
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 1 septembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 72, în afara localității Stoienești.
Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate au rezultat indicii conform cărora un bărbat de 50 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 72, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Verificările efectuate în bazele de date au arătat că bărbatul de 50 de ani nu figurează ca posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Foto ilustrativ