


Acțiune promptă a polițiștilor: bărbat reținut pentru multiple infracțiuni
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați, prin intermediul SNUAU 112, la data de 20 septembrie 2025, în jurul orei 02:30, de către o femeie din comuna Șirna, județul Prahova, cu privire la faptul că soțul său, față de care era emis un ordin de protecție, a pătruns în curtea imobilului în care locuiește, încălcând astfel dispozițiile instanței.
Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul de 64 de ani, s-ar fi deplasat la locuința soției și a soacrei sale, unde ar fi pătruns fără drept și ar fi sustras mai multe bunuri.
În momentul săvârșirii faptei, persoana vătămată l-ar fi surprins pe bărbat și ar fi solicitat sprijinul poliției prin SNUAU 112. Ca urmare a intervenției operative, polițiștii l-au depistat la o distanță de aproximativ 200 de metri de locuință, având asupra sa bunurile sustrase. Acesta a fost condus la sediul secției pentru audieri.
Având în vedere probele administrate și circumstanțele cauzei, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.
În cauză a fost constituit dosar penal, fiind efectuate activități de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, furt calificat și distrugere.
Prin promptitudinea intervenției, desfășurarea activităților de cercetare penală și administrarea probatoriului, polițiștii au contribuit la protejarea persoanelor vătămate și la asigurarea aplicării legii.
Conducător auto depistat sub influența alcoolului în trafic, pe raza orașului Breaza
La data de 20 septembrie 2025, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Breaza au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe strada Poieniței din localitate.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul autovehiculului emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vehicul neînmatriculat și conducere fără permis – poliția din Prahova intervine prompt
La data de 20 septembrie 2025, în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna, în timpul desfășurării activităților specifice, au oprit pentru control, pe DC 34, în comuna Bătrâni, județul Prahova, un vehicul care nu avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor, s-a constatat că persoana care conducea vehiculul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat conform legii.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit acte de sesizare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Fără permis la volan – persoană oprită de polițiști pe DN1A
La data de 21 septembrie 2025, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier –au oprit pentru control, pe strada Nicolae Bălcescu din localitatea Corlătești, un autoturism care se deplasa către DN1A.
Conducătoarea autoturismului, o femeie de 40 de ani, a fost identificată și, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În autoturism se afla, în calitate de pasager, un bărbat de 43 de ani, care deține permis de conducere valabil și care cunoștea faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit acte de sesizare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Conducere sub influența alcoolului în Cheia
La data de 22 septembrie 2025, în jurul orei 1.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Cheia, comuna Măneciu, județul Prahova.
La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 58 de ani, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un stâlp de electricitate. În urma producerii accidentului au rezultat decât pagube materiale.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit acte de sesizare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Șofer depistat sub influența alcoolului pe DN1, în zona localității Bănești
În dimineața zilei de 22 septembrie 2025, în jurul orei 08:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe DN1, direcția București – Brașov, pe raza localității Bănești.
În urma interacțiunii cu conducătorul auto, polițiștii au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Foto ilustrativ