


Depistat de polițiști cu o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Slănic, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Poiana Vărbilău, la data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 16:45, au oprit pentru control un autoturism.
La volanul autoturismului polițiștii au constatat faptul că se afla un bărbat de 35 de ani, din municipiul Ploiești.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânăr depistat conducând un autovehicul neînmatriculat și fără permis de conducere
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Starchiojd, la data de 17 octombrie a.c., au efectuat semnal regulamentar de oprire unui motociclist, care circula pe o stradă din localitate.
Conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalele polițiștilor, motiv pentru care aceștia au procedat la urmărirea vehiculului, reușind să-l oprească pe raza localității.
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din comuna Starchiojd.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, polițiștii au constatat că vehiculul în cauză nu era înmatriculat.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Foto ilustrativ