

Conducător de vehicul, depistat fără permis și sub influența alcoolului
La data de 15 martie 2026, în jurul orei 03.15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Urlați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe o stradă din oraș.
În urma legitimării conducătorului auto, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 37 de ani, din orașul Urlați.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Depistat la volan cu dreptul de a conduce suspendat
Polițiștii Serviciului Rutier în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 15 martie a.c, în jurul orei 15:15, au oprit pentru control, pe DJ 129 G în afara localității Strejnicu, un autoturism condus de către un tânăr de 29 de ani din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Conducător de vehicul, depistat fără permis și sub influența alcoolului
Polițiștii Serviciului Rutier aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 16 martie a.c., în jurul orei 02:30, pe raza localității Lipănești, au oprit pentru control un autoturism.
Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un tânăr de 26 de ani din comuna Bucov.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât conducătorul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Foto ilustrativ