Incendiu produs într-o garsonieră din comuna Florești

Pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi au intervenit miercuri după-amiază pentru a localiza și a stinge un incendiu izbucnit într-o garsonieră din comuna Florești. Operațiunea a mobilizat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Focul a afectat o garsonieră situată la etajul al doilea, într-un bloc cu patru niveluri, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Din cauza incendiului, circa 50 de persoane s-au autoevacuat, iar pompierii au verificat toate locuințele din imobil, reușind să evacueze suplimentar alte opt persoane. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Sursă: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova

Foto ilustrativ

2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!