În zilele de 5 și 6 noiembrie 2025, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au fost alături de elevii Școlilor Gimnaziale „Sfânta Vineri” și „Andrei Mureșanu” din municipiul Ploiești(video)

Siguranță, educație și bucurie – lecția jandarmilor pentru elevii ploieșteni
În zilele de 5 și 6 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au fost alături de elevii Școlilor Gimnaziale „Sfânta Vineri” și „Andrei Mureșanu” din municipiul Ploiești, în cadrul activităților dedicate programului „Școala Altfel”.
Peste 70 de elevi au avut prilejul de a descoperi, într-un mod interactiv, activitatea Jandarmeriei Române și valorile pe care aceasta le promovează.
Pe parcursul întâlnirilor, jandarmii le-au oferit copiilor o perspectivă autentică asupra tradițiilor militare, le-au explicat ce reprezintă instituția Jandarmeriei, de ce există uniforme diferite și cum pot recunoaște jandarmii în teren. Totodată, au discutat despre importanța respectului, a comportamentului responsabil și despre necesitatea de a spune „Stop violenței!”, în școli și nu numai.
Elevii au aflat când și cum trebuie apelat numărul unic de urgență 112, au primit legitimații cu „Prietenul Jandarmeriei” și planșe de colorat tematice, iar cei mai curioși au avut ocazia să probeze echipamentele din dotarea jandarmilor.

Etichete:
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2025 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!