IJP PRAHOVA.Dosare penale întocmite la regimul rutier

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Drăgănești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din localitate, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 71 km/h.
În urma discuțiilor cu conducătorul auto, s-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, la data de 01 iunie 2025, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu au oprit, pentru control, pe strada Rapsodiei un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiu, care avea o deplasare sinuoasă.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, unde a refuzat recoltarea.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, la data de 01 iunie 2025, în jurul orei 19.15, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Malu Vânăt au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1 A, un ATV condus de un bărbat de 59 ani, din localitatea Teișani.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Tot polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, la data de 01 iunie 2025, în jurul orei 19.15, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Malu Vânăt au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1 A, un alt ATV condus de un bărbat de 57 ani, din localitatea Teișani.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Foto ilustrativ

Etichete:
IPC
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2025 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!