


Bărbat de 51 de ani identificat conducând un autovehicul, având dreptul de a conduce suspendat
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Plopeni au oprit la data de 22 octombrie a.c., un autovehicul care circula pe Drumul Județean 102, în orașul Plopeni.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 51 de ani din orașul Plopeni, care, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Depistarea unui transport ilegal de material lemnos pe raza comunei Valea Doftanei
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei, au depistat pe DJ 101S, pe raza comunei Valea Doftanei, la data de 21 octombrie 2025, în jurul orei 15:30, o autoutilitară care transporta material lemnos din specia fag, fără documente legale de proveniență sau transport.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat trei persoane aflate în autoutilitară. La fața locului a fost solicitat sprijinul unui reprezentant al Ocolului Silvic Câmpina, care a procedat la măsurarea materialului lemnos.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată și predată în custodia reprezentantului silvic din cadrul Ocolului Silvic Câmpina.
Cercetările preliminare au indicat faptul că materialul lemnos ar fi fost sustras dintr-o zonă forestieră de pe raza comunei Valea Doftanei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valea Doftanei.
Bărbat depistat de polițiști conducând un autovehicul neînmatriculat
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Slănic, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu strada I.L. Caragiale din oraș, la data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, au oprit pentru control un autoturism, care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 52 de ani, din orașul Slănic.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul figurează radiat din circulație.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.