

Tânăr reținut pentru 24 de ore pentru comiterea mai multor infracțiuni
Polițiștii din cadrul poliției municipiului Câmpina, la data de 8 iunie a.c., au reținut un tânăr de 20 de ani, din municipiu, pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
În fapt, la data de 8 iunie în jurul orei 00:45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Industriei din Municipiul Câmpina s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto ar fi fugi de la fața locului.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate stabilindu-se faptul că tânărul ar fi sustras, fără drept, autoturismul pe care l-ar fi condus de pe strada Alexandru Ioan Cuza, până pe strada Industriei, unde ar fi pierdut control direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de telecomunicații.
Ulterior producerii evenimentului rutier, tânărul ar fi părăsi locul accidentului, fiind depistat la scurt timp în baza unor activități informativ-operative.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la sediul unei unități medicale în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânăr ploieștean reținut pentru 24 de ore, pentru furt
Polițiștii în cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, la data de 8 iunie 2025 au reținut un tânăr de 25 de ani, din Municipiul Ploiești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 8 iunie 2025, în jurul orei 17:30, polițiștii au fost sesizați de către angajații unui supermarket din municipiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe produse din incinta supermarketului.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări, stabilind faptul că bănuitul, după ce ar fi luat de pe raft mai multe produse, ar fi trecut cu coșul de cumpărături de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora, moment în care a fost oprit de agentul de securitate, la ieșirea din supermarket.
În timp ce agentul de securitate discuta cu persoana în cauză, aceasta și-a continuat deplasarea, având asupra sa coșul de cumpărături pe care ulterior la abandonat în parcarea supermarketului, fugind de la fața locului.
La scurt timp, bănuitul a fost identificat și depistat, stabilindu-se că se află sub măsura controlului judiciar.
Prejudiciul de aproximativ 1.070 de lei a fost recuperat în totalitate.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt consemnate de polițiști într un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Valori de 0,92; 1,13; 1,30 și 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, înregistrate în acest weekend
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați, la data de 8 iunie 2025, în jurul orei 02.00, cu privire la faptul că pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din oraș a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate reieșind faptul că evenimentul rutier s-a produs între două autoturisme, în urma acestuia nefiind înregistrate victime.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre bărbați, aparatul indicând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, la data de 8 iunie 2025, în jurul orei 10.30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Blejoi au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1 A, la intersecția cu strada Radu Tudoran, un autoturism condus de un bărbat.
La volan a fost identificat un bărbat de 52 de ani, din localitate, care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 9 iunie 2025, în jurul orei 08.45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1, în cartierul Nistorești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul București, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 96 de km/h (+26).
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză figurează cu exercitarea dreptul de a conduce suspendată.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, la data de 9 iunie 2025, în jurul orei 10.30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Păulești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat.
La volan a fost identificat un bărbat de 51 de ani, din localitate, care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, la data de 9 iunie 2025, în jurul orei 17.30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Șoimari au oprit, pentru control, pe DC Lopatnița, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că tânăra nu este posesoare de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, tot din verificări a reieșit faptul că autoturismul în cauză i-a fost încredințat de către prietenul său, pasager în autoturism, pentru a-l conduce, deși știa că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 10 iunie 2025, în jurul orei 03.30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în afara municipiului Ploiești au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1, o autoutilitară condusă de un bărbat.
La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din județul Constanța, care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrativ