




Cum pot studenții să participe mai activ la comunitățile din care fac parte și să pună universitatea în centrul ei? De aici pornesc hackathoanele comunitare, o inițiativă din cadrul BRD HUB START, program dezvoltat de Fundația Friends For Friends (FFFF) și susținut de BRD – Groupe Société Générale, care să conecteze universitățile, studenții și organizațiile locale în jurul unor probleme reale ale orașelor.
Prima ediție a avut loc pe 22 mai, la Ploiești, unde studenți, tineri absolvenți, profesori și oameni implicați în viața comunității locale au lucrat împreună, timp de o zi, la idei și soluții dedicate regenerării urbane.
Organizat în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Fundația Comunitară Prahova, hackathonul funcționează ca un laborator civic care conectează trei dintre ecosistemele locale: fundațiile comunitare, care cunosc nevoile și provocările orașului, universitățile, care pot contribui cu expertiză și resurse academice, și tinerii, care caută contexte reale de implicare și participare.
Participanții au fost organizați în echipe mixte și au lucrat îndrumați de urbanistul Eugen Pănescu, alături de profesioniști din diverse domenii pentru a dezvolta idei de regenerare urbană. Însă programul nu se oprește la stadiul de idei: două dintre proiectele dezvoltate în cadrul hackathonului vor primi microgranturi pentru implementare, cu sprijinul fundației comunitare partenere. Astfel, formatul propune nu doar conversații despre oraș, ci și acțiuni concrete care să-l îmbunătățească.
Din cele 3 propuneri diverse ce au fost prezentate, juriul a decis finanțarea a două dintre ele, dar și susținere pe termen lung pentru a treia. Prin programul BRD HUB START a fost oferit un microgrant în valoare de 3.000 de euro, pentru propunerea de revitalizare urbană a unui spațiu dintre blocuri în cartierul 9 Mai din Ploiești, în timp ce Fundația Comunitară Prahova a decis să egaleze suma, pentru inițiativa de dotare a „The Youth Center” prin Fondul de Revitalizare Comunitară.
„Întotdeauna și peste tot, tinerii sunt cei care catalizează schimbarea în comunitățile lor. Prin BRD HUB START, ne dorim să aducem mai aproape studenții, mediul academic și organizațiile locale și să le oferim cadrul în care ideile bune pot prinde viață. Hackathonul de la Ploiești ne-a arătat că, atunci când creezi contextul potrivit, tinerii vin cu soluții relevante, aplicate și cu un real potențial pentru oraș”, a declarat Daiana Florea, Director Regional Retail – Regiune Sud, BRD – Groupe Société Générale .
„Hackathonul organizat la Ploiești ne-a arătat că schimbarea urbană se întâmplă când pui în aceeași cameră oamenii care cunosc orașul, cei care îl studiază și cei care vor să-l trăiască altfel. Fundația Comunitară Prahova este aici exact pentru asta: să transforme energia din sala de brainstorming în proiecte reale, cu finanțare și continuitate. Nu ne-am oprit la idei frumoase, pentru că Ploieștiul are nevoie de oameni care să-l gândească și de structuri care să-i susțină. BRD HUB START ne-a dat ocazia să fim amândouă în același timp”, a declarat Bianca Dăniță, director executiv Fundația Comunitară Prahova.
Hackathoanele comunitare fac parte din direcția mai amplă dezvoltată de BRD HUB START în universitățile din România, prin crearea unor spații și programe care încurajează colaborarea, dialogul și implicarea practică a tinerilor în problemele reale ale societății.
Programul va fi testat în mai multe orașe universitare din România, printre care Ploiești, Sibiu și Timișoara, și urmărește implicarea a peste 100 de studenți în procese de inovare civică și dezvoltarea unor proiecte locale cu impact comunitar.
„A fost genul acela de eveniment care îți dă energie și te face să pleci cu senzația că totul este posibil dacă aduci oamenii potriviți la aceeași masă. Ne bucurăm mult că am putut susține aceste inițiative împreună cu Fundația Comunitară Prahova și abia așteptăm să le vedem aduse la viață în proiecte pilot”, a declarat Vlad Tăușance, director de strategie al Fundației Friends For Friends.
Despre BRD HUB START
BRD HUB START este un program dezvoltat de Fundația Friends For Friends (FFFF) și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), susținut de BRD – Groupe Société Générale, dedicat studenților care vor să transforme ce învață în acțiuni concrete. Pentru comunitățile lor, pentru colegii lor și pentru un ecosistem studențesc mai puternic în România.
Despre BRD Groupe Société Générale
BRD Groupe Société Générale este una dintre cele mai importante instituții financiare din România. De peste 20 de ani, BRD susține educația sub toate formele ei – de la educație financiară la inițiative culturale și programe de dezvoltare personală.
Implicarea BRD în educație se concretizează printr-un ecosistem amplu de inițiative care adresează nevoile reale ale tinerilor: de la mentorat și orientare în carieră la sprijin pentru antreprenoriat și inovație în domeniile STEAM. Printre aceste inițiative se numără: rețeaua educațională BRD HUBs activă în universități din întreaga țară, programul educațional Mindcraft Academy, programul de robotică adresat liceenilor BRD FIRST Tech Challenge Romania, laboratoarele de robotică din cadrul Universității Politehnice București, programul de accelerare dedicat startup-urilor tech Innovation Labs, parteneriatul cu The Institute for Logic and Data Science.