Explozie urmată de incendiu în comuna Blejoi, satul Țânțăreni

Joi dimineață, în jurul orei 8.00, în comuna Blejoi, satul Țânțăreni, s-a produs o explozie urmată de incendiu.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).
Din informațiile primite până în acest moment, a fost vorba despre o explozie produsă în urma unei acumulări de gaze, urmată de un incendiu pe care pompierii l-au lichidat în cel mai scurt timp, fiind vorba despre degajări de fum de la materiale textile și mase plastice care se regăseau în încăperea afectată.
A fost vorba despre o explozie produsă într-o locuință. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp, afectând materiale textile și mobilier.
Victima este o femeie în vârstă de 72 ani, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței și a membrelor superioare, pe cca. 12% din suprafața corporală.
Aceasta a fost transportată la spital.
ISU PRAHOVA

2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!