


EXCLUSIV. INTERVIU CU LUANA TOADER, una dintre cele mai bune voci ale noului val muzical. ”Publicul din Ploiești este foarte cald și atent la muzică de calitate. Se simte energia oamenilor și faptul că apreciază artiștii care cântă live.”
Luana Toader este o tânără interpretă de jazz, pop și pop-opera din România, remarcată prin expresivitatea vocală, prezența scenică și versatilitatea artistică. Studentă în anul II la Universitatea Națională de Muzică din București, Luana și-a construit un parcurs artistic solid prin numeroase premii naționale și internaționale, recitaluri live și colaborări muzicale. Este colaboratoare a Filarmonicii din Pitești din anul 2022, unde a susținut concerte de jazz și pop-opera. A concertat și in afara țării, respectiv in Barcelona, Venezia, Milano și pe Coasta de Azur.
Luana este născută pe 5 februarie 2005, în Pitești, studentă la Universitatea Națională de Muzică București, specializare: Compoziție Jazz.
EXPERIENȚĂ ARTISTICĂ
• Recitaluri și concerte live în cadrul unor evenimente culturale, festivaluri și proiecte muzicale
• Colaborări cu muzicieni profesioniști
• Participări la festivaluri naționale și internaționale de muzică
• Apariții artistice în cadrul evenimentelor dedicate muzicii jazz și pop
• Colaborări artistice și recitaluri alături de Filarmonica Pitești
PREMII ȘI DISTINCȚII RELEVANTE
• Premiul al II-lea, Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, 2024. Marele Trofeu al Festivalului Amara, 2022,Premiul Special Cezar Ouatu, Festivalul Internațional „FICCO” – Ploiești, 2021, Trofeul Categoriei, Festivalul Internațional „Radiant Ray” – Republica Moldova, 2020, Trofeul Secțiunii Pop în limba maternă, Festivalul Internațional „Good Vibes”, 2020, Trofeul Secțiunii Muzică internațională, Festivalul Național„București”, 2020,Premiul 1, Festivalul Internațional „ARTGES FEST”, 2020, Locul 1, Festivalul Internațional „Sonata of the Stars” – Lithuania, 2020, Locul 2, Festivalul Internațional „Rising Stars”– Kosovo, 2020, Trofeul Secțiunii „Cântece de iarnă” și Trofeul „Mălina Olinescu”, Festivalul Național „Decembrie de poveste” – București, 2019, Marele Trofeu al Festivalului Național „Portativul Veseliei” – Craiova, 2019, Premiul 1, „Argessis Music Festival” – Pitești, 2019, Locul 1, Festivalul Internațional „Rising Stars” – Kosovo, 2019, Locul 1, Festivalul Internațional „Lemari” – Belarus, 2019,Trofeul pentru cea mai bună voce, Festivalul Internațional „Glorie Patriei” –Rusia, 2018,Trofeul Grupei, Festivalul Național „Romanian Kids Music Awards” – Slobozia, 2018,, Trofeul Grupei și Trofeul Secțiunii Pop Internațional, Festivalul Național „Europop Stars” – Pitești, 2018, Trofeul Grupei și Trofeul Secțiunii „Mulțumim, maestre!”, Festivalul Național „Vocea Tinereții” – Bascov, 2018, Trofeul de Bronz, Festivalul „Duelul Minivedetelor” – București, 2018, Trofeul Secțiunii, Festivalul Național „Academia Minivedetelor” – Râșnov, 2018, Locul 1, Festivalul Național „Decembrie de poveste” – București, 2017.
La Ploiești a susținut recitaluri pe Hipodromul Ploiești și scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu„.
Cu o naturalețe unică, modestie și bucurie, tânăra artistă din Trivale , a acordat pentru INFO PLOIEȘTI CITY un amplu interviu.
GABI DIMA: Primii pași in muzică si unde?
LUANA TOADER:
Am început să cânt în fața televizorului, urmărind serialul „Violetta”, care m-a inspirat foarte mult în copilărie. Îmi doream să fiu ca personajul principal, o artistă care trăia prin muzică, așa că am învățat toate piesele și, împreună cu colegele mele, făceam mici spectacole pe coridoarele școlii, în pauzele dintre ore.
Ulterior, am început cursuri de canto, iar prima mea apariție pe o scenă adevărată a fost la festivalul „Decembrie de poveste” din București, în 2017.
Acolo am obținut locul 1, la doar două luni după ce începusem să studiez canto, un moment care mi-a dat multă încredere și m-a motivat să continui pe acest drum.
G.D.:Ce alte pasiuni mai are Luana Toader?
L.T.:
Iubesc teatrul, dansul și fotografia. În general, tot ce ține de artă mă inspiră și mă ajută să mă dezvolt, atât ca artist, cât și ca om.
G.D.:Cele mai mari emoții…
L.T.:
Cele mai mari emoții le-am avut la primul meu concert de jazz susținut la Filarmonica din Pitești.
A fost un moment cu totul special pentru mine, pentru că era o nouă etapă artistică și o experiență complet diferită față de ce trăisem până atunci.
G.D.: Un moment penibil de pe scenă…
L.T.:
Mi s-a întâmplat să uit versurile chiar în timpul unui moment live și partea cea mai amuzantă e că aveam versurile chiar în fața mea. Cred că emoțiile și concentrarea la tot ce se întâmplă pe scenă își spun uneori cuvântul.
G.D.:Cu ce artist ai face un featuring?
L.T.:
Mi-ar plăcea foarte mult să fac un featuring cu Denis Roabeș, din trupa The Motans. Mi se pare un artist cu o sensibilitate aparte, iar piesele lui transmit foarte multă emoție și sinceritate.
Simt că rezonez cu stilul lui și cu felul în care își exprimă trăirile prin muzică și cred că un proiect împreună ar avea o energie foarte frumoasă și autentică.
G.D.:Daca nu ar fi fost muzică ar fi fost…?!?
L.T.:
Probabil teatru sau tot ceva în domeniul artistic. Mi-a plăcut mereu să transmit emoții și să mă exprim prin artă, indiferent de forma ei. Cred că tot pe scenă m-aș fi regăsit, într-un fel sau altul.
G.D.: Ce stil de muzică abordezi (des)?
L.T.:
Abordez mai multe stiluri muzicale, nu mă limitez la unul singur. Deși am rădăcini puternice in zona de pop și jazz, interpretez frecvent și alte genuri. Îmi place să explorez și să mă adaptez, pentru că fiecare stil aduce o energie diferită și mă ajută să mă exprim complet ca artist.
G.D.:Cel mai important trofeu?
L.T.:
Am două realizări de care mă bucur și la care țin foarte mult în egală măsură, Marele Trofeu al Festivalului Amara, 2022 și Premiul al II-lea – Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, 2024.
G.D.: Ce faci in timpul liber?
L.T.:
În mare parte, timpul meu liber îl dedic tot muzicii. Îmi place să lucrez constant la voce și la repertoriu, așa că muzica rămâne mereu prezentă în viața mea. Totuși, când am momente de pauză, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi și să mă inspir din tot ce văd în jur. Îmi place și să petrec timp cu prietenii mei și să citesc, pentru că îmi oferă liniște și inspirație.
G.D.:Despre Ploiești…Cum ti-se pare publicul ploiestean? (Speram sa iti aducem cat mai multi fani in urma acestui interviu).
L.T.:
Publicul din Ploiești este foarte cald și atent la muzică de calitate. Se simte energia oamenilor și faptul că apreciază artiștii care cântă live.
Sper să revin de fiecare dată cu aceeași emoție și să bucur inimile oamenilor cu muzica mea.
G.D.:Live sau playback?
L.T.:
Clar live. Pentru mine, muzica înseamnă emoție autentică, iar asta se simte cel mai bine atunci când cânt pe scenă, în timp real, cu publicul în față.
G.D.:Reprezentanți noua generație a artistilor romani. Ce sfaturi ai da colegilor tai, tinand cont ca ai cateva premii importante.
L.T.:
Să aibă răbdare, să studieze mult și să nu renunțe după primele obstacole. Talentul contează, dar munca și seriozitatea fac diferența.
G.D.:Unde te vezi peste 20 ani?
L.T.:
Tot pe scenă, făcând muzică și bucurând oamenii.
G.D.:Un mesaj pentru cititorii noștri, prahoveni si fanii tai.
L.T.:
Vă invit să ascultați piesele mele și să mă urmăriți pe toate canalele, pentru a fi la curent cu tot ce urmează. Promit să vin mereu cu muzică din suflet, pentru voi. Vă mulțumesc pentru susținere!
Instagram: @luana_toader_music
Facebook: Luana Toader
TikTok: luana_toader
YouTube: Luana Toader
