Dialogul cu romanciera DOINA RUŞTI este realizat de Ştefania Argeanu, în exclusivitate, pentru publicaţia Info Ploieşti City, mai 2026.
Ador cartea Nas de bulgar, scrisă de inegalabila DOINA RUŞTI, care readuce la viaţă clasa a X-a de liceu, primul an de facultate în Oraşul Pieilor Albe, stările trepidante, mistery prin care trece Puskinul, cu fiecare scenă care se desfăşoară pe teritoriul lui sau în proximitatea-i. Romanul acesta autobiografic este definit de vizual, iar imaginea – imaginile alcătuiesc cu fiecare nou rând, cu fiecare nou paragraf un film – oglindă a materialului epic, dens, concentrat, fluid, mătăsos, pe fundalul căruia se aude freamătul Copoului, iar zulii vin şi ei, ţopăind energic în spaţii, de ei special alese.
Comoșteni – Iaşi, Iaşi – Comoșteni, Liceul G. Ibrăileanu, Biblioteca de la Fundaţii, Copou, OPA, Puşkin, Filarmonica, Căminele C6, C5, C8; Cafeneaua din centru: Varice, Cantină, Sărărie – Ţicău – Balcani… Staţii ale devenirii pe care Nasul bulgar le consemnează cu o rară atenţie, a celei care ştie că fiecare denumire este căptuşită de o poveste trainică, al cărei parfum a rămas acelaşi, chiar dacă anii au trecut doar din punct de vedere cronologic, întrucât în spaţiul desfăşurării afective aburul literelor este proaspăt, semnătură recentă. Toc înmuiat în călimară albastră, într-o nuanţă profundă de lapis lazuli…
Exista tendinţa de a căuta o carte, după ce i-ai văzut ecranizarea, iar impactul asupra fiinţei tale a fost atât de profund, încât doreşti să aprofundezi contextul, scenele, replicile – cheie, să îmbraci personajele interpretate de actori în conţinut literar, din care să facă parte: descrierile, comparaţiile, epitetele, metaforele, replicile îndrăgite şi câte şi mai câte… Însă, exista şi excepţii de la această regulă. Astfel, se întâmplă să întâlneşti cartea care conţine în paginile – i catifelate şi filmul, iar citindu-i rândurile, capitolele să ţi se desfăşoare, simultan, în spaţiul imaginaţiei, de la ” Acţiune! ” la ” Stop cadru ” şi final, fundalul sonor pe care îl simţi obsesiv, ca pe o chemare, punctele culminante care te motivează să urmăreşti episod -scena după scena – episod, dilatând spaţiul, determinându-te să uiţi să mai priveşti ceasul. Capitolele cărţii glisează cu realitatea anilor ’70, ’80 autentic, veridic, ceea ce face că poveştile filmice la care asişti ca spectator – cititor observator să fie într-o armonie deplină, încât bucuria e nemăsurată, simţi că în timp ce deschizi şi redeschizi cartea ceva unic, irepetabil se întâmplă, cartea te poartă în spaţii ” n” la puterea ” k „, poveştile ei devin vehicul cu puteri infinite, gadget de ultima oră, ale cărei baterii interne şi externe sunt încărcate din propria lectură, de fiecare rând în parte şi de toate întâlnite ca într-un buchet. O asemenea carte este romanul publicat recent de inegalabila Doina Ruşti, scriitoarea din a cărei peniţă literele devin nestemate, iar cuvintele – poveşti, la rândul lor, diamante veritabile.
__________________________________
” Dintre toate bunurile sale, pe primul loc rămânea nasul. (…) Era naşul neamului Bandula, care dusese multă lume departe, în văile mocirloase ale nemulţumirii. Apăruse pe când Cetinje era doar Tetine, o văgăună înconjurată de stânci, iar vlahii erau nişte uriaşi pe care nimeni nu putea să-i doboare, bărbaţi tăcuţi, cu palme mari, imposibil de ignorat. Dar dacă toate astea erau la vedere, nasul părea aproape normal. Poate ceva mai cărnos, dar atât. În aparenţă era banal, deşi în străfundul lui colcăiau armate întregi, mici zuli, diferiţi de toţi zulii, care ştiau să adune de la mari depărtări nu doar mirosurile, ci şi întâmplările legate de ele, istorii moarte de mult, dar care avuseseră tăria de a duce mai departe esenţa unui parfum fără moarte. ”

” Era călduţ încă, plutea o ceaţă anemică, în care se păstra amintirea pâinilor calde, a azimei grăbite, a colăceilor împletiţi şi mozoliţi cu prune strivite. ”
” Stradă se umpluse de mirosuri amestecate, de la pielea încinsă a cizmelor lungi, la parfumurile femeieşti rămase în haine. ”
Citatele sunt extrase din romanul publicat de DOINA RUŞTI, Nas de bulgar, în luna mai, 2026, la Editura Humanitas.
ŞTEFANIA ARGEANU: Cu puțin timp înainte să ajungi tu la Iași, se stinsese din viață doamna profesoară, conf. Univ. Dr. Noemi Bohmer, de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”. Ai vorbit despre ea și am simțit că a fost acel profesor cu har de care te-ai atașat, de la care ai învățat și pe care ni l-am dori (t) cu toții în parcursul nostru de formare intelectuală și umană. Cine a fost doamna Noemi Bohmer pentru promoția ta, în general, și pentru tine, în mod particular? Ce se cuvine să știm, să reținem despre ea? Cum a fost să o faci și personaj al cărții tale?
DOINA RUŞTI: Noemi Bohmer a fost cel mai tânăr profesor pe care l-am avut în facultate, o sursă bibliografică importantă, un om foarte generos. Era la curent cu toate noutățile literare. Înființase în facultate un studio de poezie și teatru, o prelungire a școlii. Inteligentă, inventivă și mai ales democrată, într-o lume restrictivă, opresivă. Despre ea ar fi multe de spus, dar las romanul Nas de bulgar s-o facă.
ŞTEFANIA ARGEANU: Știu că ai mărturisit următoarele despre doamna profesor: „A fost cel mai bun profesor al meu de la Facultatea de Litere din Iași. Dacă voiai să afli noutățile din Occident, o întrebai pe ea. Noemi a fost un profesor cult, avea acea calitate și îți aducea o carte care era interzisă, te căuta noaptea, te chema într-o stație de autobuz și ți-o împrumuta, pentru câteva ore. Era o oază…” La ce an/ani faci referire?
DOINA RUŞTI: Toți. Cu Noemi am făcut în fiecare an măcar un seminar: Teoria literaturii, istoria literaturii interbelice, estetică, antropologie, sociologie literară etc., dar mergeam săptămânal la studioul ei de poezie ori acasă la ea, unde era mereu lume și discuții foarte libere.
ŞTEFANIA ARGEANU: Ce însemna, în acel context, etichetă de „carte interzisă”? Dar să ai acces la o carte pe care îți dorești s-o citești, preț de doar câteva ceasuri?
DOINA RUŞTI: Prima carte pe care mi-a dat-o Noemi a fost De Zalmoxis à Gengis-Khan, apărută în Franța în 1970. La noi nu se vorbea despre ea. Cu vreun deceniu înainte, unii făcuseră pușcărie pentru că citiseră cărți de Eliade. Prin ’76 nu se mai punea problema asta, dar numele lui Eliade era rostit în șoaptă, cărțile lui nu se editau, nu se găseau. Când am terminat liceul, nu auzisem de Eliade. În anul I de facultate mă învârteam prin bibliotecă și adeseori era pe-acolo un coleg ceva mai mare, despre care circulă zvonul că este informator al Securității și că trebuia să avem grijă ce vorbim cu el. Evident, cu timpul mi-am dat seama că orice „se spunea” făcea parte din programul Securității și că adevărul era labil în lumea comunistă. În fine, acest „informator” venea tiptil prin bibliotecă să vadă ce citești. Cum am spus, mă învârteam fără un plan clar, iar tipul ăsta m-a întrebat în șoaptă: „Nu cumva ai venit să citești Eliade?” Cum nu mai auzisem numele, am întrebat cine e, dar n-am primit răspuns decât de la Noemi, care mi-a dat cartea învelită într-o hârtie albă (să nu se vadă titlul) și mi-a zis că e „venită”, adică intrată subversiv în țară. Evident, m-am îndrăgostit de Eliade, iar prima carte pe care am publicat-o a fost despre el.
ŞTEFANIA ARGEANU: La întâlnirea de vineri după-amiază, 8 mai 2026, de la Biblioteca Academiei Române, Iași, ai spus că: „Despre titlu trebuie să vorbești în fiecare pagină a cărții, altfel e o improvizație.” Regulă pe care ai respectat-o cu sfințenie, de altfel, în toate romanele tale. Despre ceea ce conține și semnificațiile lui, îmi doresc să vorbim și, astfel, să deschidem o primă ușă din „casa” romanului tău, Nas de bulgar.
DOINA RUŞTI: Titlul acesta vorbește despre identitate și construcția ei complexă, adică tocmai tema principală a romanului. În sensul acesta am spus că pe fiecare pagină este vorba despre titlu, îl evocă, te leagă de el. E un roman despre fibra balcanică, despre identitate națională și personală. Asta nu înseamnă că-l menționez că atare. Cred că nici nu-l pomenesc integral, dar este vorba într-un fel sau altul despre el.
ŞTEFANIA ARGEANU: Îți amintești de o carte, întâlnită de tine din ipostaza de lector, al cărei titlu nu era neapărat menționat (des) în paginile ei, dar care s-a dovedit totuși a fi o carte bună, pe care ai recomanda-o?
DOINA RUŞTI: Nu. Literatura e un melanj simbolic.
ŞTEFANIA ARGEANU: „Nas de bulgar” – invocarea nasului se referă și la un fel anume de a mirosi faptele, personajele, locurile? La un inedit mod de a percepe și chiar de a anticipa temperatura evenimentelor, culoarea locală a scenelor cărții, dinamica temperamentală a personajelor, psihologia acestora?
DOINA RUŞTI: Categoric, este o metaforă care pornește de la simțul meu olfactiv. În esență, am o memorie vizuală foarte bună și o sensibilitate aparte la mirosuri. Celelalte simțuri sunt mai slabe. De aceea am creat în Ferenike un roman despre văz, iar aici unul despre nas, ca organ al intuiției, dar și al detectării lumii după parfumurile ei.
ŞTEFANIA ARGEANU: Este nasul un meta-personaj al romanului recent publicat de tine?
DOINA RUŞTI: Nu chiar. E doar pretextul de a vorbi despre moștenirile mele. L-am moștenit de la bătrânul Bandula, de la Veliku și alți aromâni veniți din Muntenegru. Dar, simbolic, intuițiile mele au rădăcini balcanice și mereu am trăit tentația originilor, a scormonirii genealogiilor.
ŞTEFANIA ARGEANU: Îți propun să vorbim despre psihologia îndrăgostitului în literatură. Cum trăiesc iubirea personajele romanelor tale?
DOINA RUŞTI: Asta ar trebui s-o spui tu. În ceea ce mă privește, povestea de dragoste din Nas de bulgar se produce în condițiile „lagărului” comunist. Prin urmare, este un act de alteritate într-o lume în care alteritatea era amputată, falsificată. De aceea am plasat povestea într-un campus asaltat de violatori, de asasini, de primejdii considerate parte din viața noastră. Dar chiar și dincolo de mesajul social, există psihologia generică: iubirea presupune renunțarea la sine, generează modificări de mentalitate, comportament etc. Mai ales prima iubire seamănă cu prima plecare de acasă.
ŞTEFANIA ARGEANU: Există un dialog între geografia literară, această paradigmă, și spațiul cărții tale recente? Ce viziune ai despre conceptul de „geografie literară”, ce îți transmite ție?
DOINA RUŞTI: Sintagma s-a cam banalizat, teoreticienii pendulând între universalul romanului și realitățile geografice ale autorului. Pentru mine contează doar geografia balcanică, definitorie pentru identitatea națională și pentru propria personalitate.
ŞTEFANIA ARGEANU: Ai simțit vreodată că propria geografie – și aici mă refer la orașul natal – nu te vrea? Și că realizarea ta ține de a-ți lua tălpășița și a-ți croi o nouă identitate?
DOINA RUŞTI: În romanul Nas de bulgar pornesc de la istoria arhaică, marcată de numeroase călătorii și prigoniri la sud și la nord de Dunăre, și dezvolt ideea că o astfel de moștenire a lăsat urme decisive, a generat nehotărâri numeroase. Povestea de dragoste este alcătuită din indecizii și evadări.
ŞTEFANIA ARGEANU: Ce fel de dinamică a existat între perioada adolescenței și anii de facultate de la Iași, între tine și harta ta natală? Ce perspectivă accesezi, în prezent, când te gândești la acel timp?
DOINA RUŞTI: Iașiul a fost primul spațiu necunoscut pe care l-am atins, a fost pentru mine plecarea în lume, contactul cu „străinătatea”. Prin urmare, aici am trăit numeroase probleme de adaptare, de maturizare, care m-au dus la redefinirea originilor. În alt sens, școala ieșeană de filologie se bazează în mare pe tezele lui Al. Philippide. De aceea, în Nas de bulgar am asociat perioada mea de formare intelectuală cu originea românilor, prin 11 istorii bazate pe fapte reale. Dar toate aceste istorii ating balcanismul, dimensiune importantă a operei mele, dar și a ființei mele.
ŞTEFANIA ARGEANU: Am notat, printre altele, ce ai afirmat la un moment dat, în cadrul întâlnirii Clubului de Carte „Cuibul Visurilor”, despre Nas de bulgar, și anume că este: „romanul aventurii mele de dragoste, aventurii mele intelectuale…” Scriitorul are nevoie de iubire pentru a scrie, a citi, a-și imagina, a visa, pentru a pune în pagină trăiri, sentimente, fapte, realități interioare? În ce mod devine experiența iubirii adjuvantul, aliatul lui fidel?
DOINA RUŞTI: Ca perioadă a ieșirii din sine, iubirea contribuie și la autodefinire: e perioada în care îți pui întrebări despre tine în raport cu celălalt. Tocmai de aceea, o altă teză a romanului Nas de bulgar este că a iubi înseamnă a afla cine ești. În mare, povestea mea de dragoste e și un act de cunoaștere.
___________________________________
” (…) simţise ardeii pe care-i mâncase Iorgu în ziua aia, tăvăliţi prin cenuşa, mozoliţi în zeama de usturoi. (…) ”
” (…) nasul lui putea să cuprindă toate nuanţele unui parfum, (…) ”
” Bandula (…) adulmecă mirosul pericolului de la mare distanţă…”
” Sorbea în valuri fumul firav, ieşit din mormanul de lucruri trecute prin foc, şi înţelegea foarte bine că nu avea să se stingă. ”
” Pe plită clocoteau vase mari, iar în cuptoare se rumeneau cozonacii, în special cei cu mac, pe care nu-i suportam, dar şi prăjitura cu nucă, pişcoturile şi alte copturi de care nu m-atingeam niciodată. Soba de tuci, cu plita largă şi două cuptoare, arată ca o locomotivă cu aburi din filmele vechi. ”
” Albanezul aducea cu el parfumul străvechi, pe care nasul meu moştenit, trecut de la unul la altul printr-un şir lung de năsoşi, îl detectase de la distanţă. Când a ajuns lângă mine era ca şi cum ne cunoscusem în urmă cu sute de ani.
(…) pentru mine, Albanezul a fost un astfel de indicator, venit din alt timp, de pe vremea când sângele nostru respira în venele unor războinici şi peregrini aflaţi într-o călătorie fără oprire, pe care în aceea ce mă priveşte, o văd şi-acum tot aşa, cu aceleaşi chemări şi parfumuri. ”
” Faţă venea acum spre el, alerga, iar silueta ei împrăştia un parfum vechi, de frunze arse în cuptor. ”
” Cu toate că mă împrieteneam repede şi cam cu oricine, nu aveam legături profunde cu nimeni. Cum cunoşteam pe cineva, mi se lungea trompa şi rămâneam în alertă, temându-mă să mă apropii prea mult, să nu sfârşesc într-un şanţ (…). Mai mult, mereu eram pe picior de plecare, cum sunt şi-acum. Să-mi schimb locul, să renunţ la un job ori s-o iau de la capăt sunt pentru mine lucruri normale, care ţin de aventură, de viaţă adevărată. Printre altele, filozofia asta îşi are rădăcinile în adolescenţă, când am citit în Balzac ca un om care are puţin sau deloc de pierdut e liber, imposibil de şantajat. Iar dacă mă pot lăuda cu ceva e ca nimeni n-a putut să mă constrângă să fac ceva împotriva voinţei mele, de unde şi multele animozităţi din jurul meu. ”
Citatele sunt extrase din romanul publicat de DOINA RUŞTI, Nas de bulgar, în luna mai, 2026, la Editura Humanitas.