DNA. Perchezitii în 15 locații din municipiul București și județul Ilfov

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanții mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2026, a unor infracțiuni de corupție de către polițiști din cadrul Serviciului de permise și înmatriculări Ilfov și complici ai acestora, din rândul unor angajați ai școlilor de șoferi.
Aceștia ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru programarea preferențială, „peste rând”, a unor persoane la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, facilitarea promovării acestei probe, precum și urgentarea soluționării cererilor privind eliberarea sau preschimbarea permiselor de conducere, respectiv emiterea certificatelor și a plăcuțelor de înmatriculare.
În cursul zilei de 13 octombrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații situate pe raza municipiului București și județului Ilfov, fiind vizat sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL DNA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!