Crosul caritabil „Pași mari pentru inimi mici” – ajutor pentru copiii internați la Institutul Clinic Fundeni

COMUNICAT DE PRESĂ Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români (ASCOR)

Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români (ASCOR), în colaborare cu Fundația
Tradiția Românească (FTR), organizează sâmbătă, 3 mai 2025, prima ediție a crosului
caritabil „Pași mari pentru inimi mici”, un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru
climatizarea Secției de Transplant Medular Pediatric a Institutului Clinic Fundeni.
Crosul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în
Campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Evenimentul sportiv „Pași Mari pentru Inimi Mici” va cuprinde trei curse pe distanțe
diferite, adaptate la vârsta și posibilitățile fiecărui participant.
Un gest filantropic pentru copiii care luptă cu boli grave
În fiecare an, aproximativ 400.000 de copii și adolescenți cu vârste între 0 și 19 ani sunt
diagnosticați cu cancer la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Printre cele mai frecvente tipuri de cancer în rândul copiilor se numără leucemia, limfoamele și
tumorile cerebrale.
Leucemia infantilă este cea mai răspândită dintre acestea, reprezentând între 25-30% din
totalul cazurilor. Conform American Cancer Society, boala afectează în special copiii cu
vârste între 1 și 4 ani, vârsta medie fiind de 6 ani. Mai mult, de-a lungul timpului, numărul
cazurilor raportate a tot crescut, transmit specialiștii.
Spitalul Fundeni – o șansă la viață pentru sute de copii
În România, Institutul Clinic Fundeni este una dintre principalele unități medicale care oferă
tratament specializat pentru copiii diagnosticați cu leucemie, limfoame, talasemie, hepatite și
alte boli cronice.
La etajele 6 și 7 ale Secției de Pediatrie din Institutul Clinic Fundeni, aproximativ 100 de
copii suferinzi de cancer pediatric primesc zi de zi îngrijire specializată. Pentru ei și pentru
familiile lor, Spitalul Fundeni reprezintă o speranță.
Prin crosul caritabil „Pași mari pentru inimi mici”, ASCOR oferă un răspuns la nevoia
aproapelui și își propune să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de tratament, prin dotarea
Secției de Transplant Medular Pediatric cu un sistem de climatizare nou, esențial pentru
recuperarea micilor pacienți.
Detalii despre cros:
Crosul caritabil „Pași mari pentru inimi mici” se va desfășura sâmbătă, 3 mai 2025, în
Campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Cursa adulților va începe la ora 9:30, iar cursele copiilor vor lua startul la ora 11:30. Distanțele
și, implicit, durata de parcurgere a traseelor diferă în funcție de varianta aleasă de participant.
● Cel mai lung cros, destinat alergătorilor mai experimentați, cu vârsta minimă de 14 ani,
va avea lungimea de 10,5 km, pentru care contribuția de înscriere va fi de 100 lei (până
la data de 14 aprilie) sau 125 lei (începând cu data de 14 aprilie);
● Pentru cei care doresc o distanță accesibilă tuturor, va exista și un cros de 3,5 km, cu
donația de participare în valoare de 80 lei (până la data de 14 aprilie) sau 100 lei
(începând cu data de 14 aprilie);
● Cursele dedicate copiilor vor fi următoarele: 350 m – pentru copiii de 5, 6 sau 7 ani 700
m – pentru copiii de 8, 9 sau 10 ani; 1000 m – pentru copiii de 11, 12 sau 13 ani.
Contribuția de participare la oricare dintre cursele pentru copii este de 25 de lei.
Înscrierile se fac până la data de 20 aprilie, iar donația de participare se poate depune în contul
bancar RO80RNCB0090000535890001 (titular: FUNDAȚIA TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ;
detalii: „Înscriere cros [NUME]”). Înscrierea se consideră finalizată doar după realizarea
acestui pas; în lipsa lui, înscrierea nu va fi validată. Contribuția de participare nu se
rambursează în cazul retragerii participanților și va fi considerată donație pentru cauza
susținută prin intermediul crosului.
Participanții cu vârsta de 14 ani sau mai mult se pot înscrie individual, completând formularul
disponibil AICI.
Pentru copiii sub 14 ani, înscrierea trebuie realizată de un părinte sau tutore legal.
Dacă nu poți fi prezent la eveniment, dar vrei să donezi pentru climatizarea Secției de
Transplant Medular Pediatric a Institutului Clinic Fundeni, poți susține cauza donând în
contul ASCOR:
IBAN: RO80RNCB0090000535890001 (titular: FUNDAȚIA TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ;
detalii: donație IC Fundeni).
ASCOR – o asociație cu tradiție în sprijinul comunității
Asociația Studenților Creștini-Ortodocși din România (ASCOR) a fost înființată pe 14 iunie
1990, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este o organizație cu
caracter național, având filiale în marile centre universitare din România, printre care Sibiu,
Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Baia-Mare, Iași, Suceava, Bacău, Galați și
Constanța.
Misiunea ASCOR este de a promova credința creștină și spiritualitatea ortodoxă, inspirată
fiind de învățăturile părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Obiectul de activitate propus constă
în următoarele: implicarea în viața pastoral-misionară a parohiilor și eparhiilor, încurajarea
dialogului între credință și cultură, promovarea valorilor moralei creștine și desfășurarea
de activități filantropice, inițiativă din care face parte și crosul „Pași mari pentru inimi mici”.
ASCOR urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor și conștientizarea
îndatoririlor pe care aceștia le au față de Biserică, neam şi familie.
Îndemn la solidaritate
Prin participarea la acest cros caritabil, fiecare persoană poate contribui la îmbunătățirea
condițiilor de tratament ale copiilor internați la Institutul Clinic Fundeni. Evenimentul
reprezintă nu doar o acțiune de sprijin, ci și un simbol al compasiunii, solidarității și speranței
pentru micii pacienți care se luptă cu boli grave.

„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie
Mi-aţi făcut!” (Matei 25:40)
Pentru mai multe informații despre eveniment și despre cum vă puteți implica, vă invităm
să contactați organizatorii:
● 0745 073 836 – Alexandra Stancovici, coordonator al departamentului Social-Filantropic
ASCOR;
și/ sau să urmăriți platformele oficiale ale ASCOR:


Instagram: @ascor_bucuresti


Facebook: ASCOR București


YouTube: @ascor-bucuresti


Website: https://ascorbucuresti.com/
Fiecare pas făcut la acest cros este, în același timp, un pas spre o viață mai bună pentru copiii
internați la Institutul Clinic Fundeni. „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu
fapta şi cu adevărul!” (1 Ioan 3:18). Haideți să fim împreună parte din schimbare!
Sponsori și parteneri media
Organizarea acestui eveniment umanitar este posibilă datorită implicării următorilor sponsori și
parteneri media:
● Sponsori: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București,
Paraclisul Universitar al Bisericii „Sf. Nicolae – Ghica” din București, Liceul Teoretic
„Sfinții Trei Ierarhi” București, Agrafa Print, Viwa Vitamin Water, BLOKX, PAWZ;
● Parteneri media: Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS,
TRINITAS TV, Basilica.ro, Ziarul Lumina), Radio România Antena Satelor.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!