Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Prahova deschide două posturi pentru elevii care vor să se implice și să devină vocea colegilor lor la nivel județean

Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Prahova deschide două posturi pentru elevii care vor să se implice și să devină vocea colegilor lor la nivel județean. S-au scos la concurs două funcții vacante în unica structură de reprezentare a elevilor din Prahova, în cadrul departamentelor.

Organizația anunță că sunt vacante rolurile de Director al Departamentului pentru Învățământ Gimnazial și Director al Departamentului pentru Voluntariat și Educație Non-Formală, funcții care presupun coordonarea proiectelor specifice, sprijinirea activităților colegilor și contribuția la dezvoltarea direcțiilor strategice ale CJE Prahova.

Potrivit reprezentanților CJEdosarele de candidatură pot fi depuse în zilele de 14 și 15 decembrie 2025, urmând ca validarea acestora să aibă loc pe 16 decembrieAlegerile propriu-zise se vor desfășura pe 17 decembrie 2025.

Pentru înscriere, candidații trebuie să transmită un dosar complet care să conțină Curriculum Vitae, formularul de candidatură, o strategie dedicată departamentului vizat, acordul parental și cele două declarații prevăzute în metodologia de organizare. Documentele necesare se regăsesc în anexele puse la dispoziție de Consiliul Județean al Elevilor Prahova.

„Fii parte din schimbare și implică-te activ în comunitatea liceenilor din Prahova!”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare de către elevii reprezentanți.

Sursă:Alegeri la CJE Prahova. Elevii din județ, invitați să își reprezinte colegii

 

Etichete:
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2025 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!