Comunicat ISU PRAHOVA.Intervenții ale pompierilor militari din cauza vremii.26 mai 2025

Pe fondul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru județul nostru, pompierii militari prahoveni au intervenit pe parcursul acestei zile în următoarele situații:
– 3 intervenții pentru degajarea unor copaci căzuți, în municipiul Ploiești pe strada Panduri și pe Aleea Zarandului, precum și în localitatea Poiana Câmpina, pe strada Gării.

– evacuarea apei acumulate la subsolul unui bloc din orașul Slănic, unde s-a intervenit cu 2 autospeciale de stingere.

– evacuarea apei acumulate pe carosabil în zona pasarelei CF din orașul Plopeni, strada Victoriei, unde au s-a intervenit cu o autospecială de stingere și 2 motopompe.

În continuare, pompierii militari prahoveni rămân mobilizați pentru a veni în sprijinul comunităților. Reamintim faptul că județul nostru se află sub atenționare COD PORTOCALIU HIDROLOGIC, iar de mâine dimineață va intra în vigoare o noua avertizare, COD ROȘU HIDROLOGIC. Rugăm cetățenii să respecte recomandările noastre și să se informeze în permanență din surse oficiale.

Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, consultati platforma fiipregatit.ro. De asemenea, puteți instala aplicația DSU disponibilă pe GooglePlay și AppStore.

2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!