BULETIN DE PRESĂ IJP PRAHOVA.23.03.2026

Bărbat de 56 de ani, reținut pentru 24 de ore pentru conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Boldești-Scăeni au dispus, la data de 20 martie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În fapt, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 20 martie a.c., în jurul orelor 17.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Boldești-Scăeni au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 1A.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 56 de ani din comuna Lipănești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În baza probatoriului administrat, față de acest a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Cu dreptul de a conduce suspendat, identificat la volanul unui autovehicul
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Național 1 (E60), la data de 20 martie a.c., în jurul orelor 17.20, au suprins cu cinemometrul TruCAM, un autoturism care circula pe sensul de mers București către Brașov cu viteza de 98 km/h, în localitatea Nistorești.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani din municipiul București.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Fără permis, sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat – 3 infracțiuni constatate de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 20 martie a.c., în jurul orelor 21.00, au oprit pentru control un motociclu de tip ATV, care circula pe strada Gării din Florești.
Persoana care conducea vehiculul a fost identificată ca fiind un tânăr de 22 de ani din comună.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma cercetărilor desfășurate cu operativitate, s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind posesorul unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, vehiculul condus nu figurează ca fiind înregistrat sau înmatriculat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Reținut pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au dispus, la data de 21 martie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
În fapt, în noaptea de 21 martie a.c., în jurul orelor 02.40, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 1 (E60).
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 35 de ani din municipiul București.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.
Ulterior, în jurul orelor 04.50, polițiștii au observat că bărbatul în cauză s-a urcat la volanul autovehiculului cu intenția de a-și continua deplasarea, deși anterior i-a fost adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Depistat de polițiști sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 101 T, în localitatea Aluniș, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 23:10, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 30 de ani din localitatea Aluniș și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rconducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Depistat la volan cu alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au oprit, pentru control, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 00:05, un autoturism condus de către un bărbat care a fost înregistrat de aparatul radar rulând pe Bulevardul București, din municipiul Ploiești cu viteza de 84 de km/h (+34 km/h)
În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 36 de ani din localitatea Bucov și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dosar penal pentru conducere fără permis de conducere și încredințare
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 18:00, au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza comunei Șoimari.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Șoimari.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind titularul unui permis de conducere.
De asemenea, la momentul depistării, în autoturism se afla și proprietarul autovehiculului, care i-ar fi încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane de care se cunoaște că nu deține permis de conducere.

Identificat la volanul unui autovehicul neînmatriculat
La data de 21 martie 2026, în jurul orei 16.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Plopeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 102, în comuna Dumbrăvești, sat Plopeni, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui vehicul.
Vehiculul era condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Dumbrăvești, sat Plopeni.
Întrucât conducătorul nu avea asupra sa documentele vehiculului, polițiștii au procedat la verificări în bazele de date, iar ]n urma acestora s-a stabilit faptul că acesta nu este înmatriculat sau înregistrat nici în evidențele Registrului Auto Român, nici în cele ale autorităților locale.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce valabil. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Depistat în trafic fără permis și cu motocicletă neînmatriculată
La data de 21 martie 2026, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Apostolache, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în satul Trenu, comuna Chiojdeanca, județul Prahova, au observat o motocicletă fără număr de înmatriculare, care circula pe DC 51.
La vederea autospecialei de poliție, conducătorul vehiculului a încercat să evite contactul, însă a fost efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta s-a conformat și a oprit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului ca fiind un tânăr de 20 de ani, care se afla singur pe motocicletă.
Verificările în bazele de date au relevat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, s-a constatat că motocicleta nu este înmatriculată sau înregistrată pentru a circula pe drumurile publice.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Depistat la volan sub influența alcoolului
La data de 21 martie 2026, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au desfășurat activități specifice pe raza municipiului.
Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din municipiul Ploiești.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Depistat în trafic sub influența alcoolului, pe DN1
La data de 21 martie 2026, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Sinaia au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN1 – E60, în oraș.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, care a prezentat pentru control documentele personale și ale autovehiculului.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Depistați în flagrant în timp ce transportau material lemnos sustras
La data de 22 martie 2026, în jurul orei 12.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Băicoi, împreună cu un reprezentant al ocolului silvic, au desfășurat activități specifice pe raza comunei Cocorăștii Mislii.
Cu această ocazie, au fost depistate două persoane, în vârstă de 36, respectiv 24 de ani, din comuna Dumbrăvești, în timp ce transportau, cu două atelaje hipo, material lemnos, esență salcâm, susceptibil a fi sustras din fondul forestier.
Polițiștii au procedat la ridicarea, în vederea confiscării, a materialului lemnos, precum și a celor două atelaje hipo, acestea fiind lăsate în custodia reprezentantului silvic.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute de legislația în vigoare privind regimul silvic.

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!