Bătaie între mai multe persoane, în zona Pieței 1 Decembrie 1918 din Ploiești

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția nr. 4 Poliție au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la data de 11 mai 2026, în jurul orei 12.15, cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, în zona Pieței 1 Decembrie 1918 din municipiul Ploiești.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, intervenind cu operativitate pentru verificarea aspectelor sesizate și stabilirea situației de fapt.

Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost agresat de mai multe persoane, fiind provocate totodată distrugeri unui autoturism aflat în zonă.

Persoana vătămată a refuzat transportul la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

La acest moment, polițiștii desfășoară activități complexe investigative și de cercetare penală pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și documentarea întregii activități infracționale.

În cadrul verificărilor sunt efectuate activități specifice de identificare și audiere a persoanelor care dețin informații relevante pentru cauză, de verificare și ridicare a imaginilor surprinse de sistemele de supraveghere video din zonă.

Totodată, polițiștii acționează pentru administrarea întregului probatoriu necesar în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun, cercetările fiind efectuate cu sprijinul structurilor de investigații criminale și criminalistică.

Poliția Municipiului Ploiești transmite un mesaj ferm că astfel de manifestări violente și comportamente care aduc atingere ordinii și siguranței publice nu sunt tolerate, iar toate persoanele implicate vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.

Instituția noastră acționează permanent cu profesionalism, imparțialitate și fermitate pentru protejarea cetățenilor, menținerea ordinii publice și aplicarea legii, urmând a fi dispuse toate măsurile legale necesare în raport de rezultatul cercetărilor.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și încadrarea juridică a faptelor.

IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!