

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 21 martie a.c., cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Mărășești din municipiul Ploiești.
La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 65 de ani, care se deplasa pe strada Mărășești, iar la intersecția cu strada Torcători ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism staționat la semaforul electric amplasat în intersecție.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil.
Ca urmare a producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.
În cadrul verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 65 de ani a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ/damboviteanul.net