ANPC a amendat HIDRO PRAHOVA SA, privind situația apei potabile furnizate în orașul Breaza

Avându-se în vedere sesizările venite din partea cetățenilor, precum și informațiile din spațiul public, privind situația apei potabile furnizate în orașul Breaza,județul Prahova de către HIDRO PRAHOVA SA, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a desfășurat verificări, potrivit competențelor legale, constatându-se următoarele:
Operatorul Hidro Prahova SA nu a respectat condițiile asumate prin contractul de furnizare apă potabilă încheiat cu consumatorii privind parametrii de calitate a acesteia, fiind improprie consumului uman (lucru confirmat de analizele de laborator efectuate de către DSP Prahova). Față de acest aspect, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20 000 lei.
Totodată, acesta a informat instituția noastră cu privire la acordarea de compensații în cuantum de 30% din valoarea facturilor pentru consumatorii din zonele afectate, începând cu luna aprilie 2025, urmând a se regăsi pe factura ce urmează a fi emisă.
Situația va fi monitorizată în continuare de către C.J.P.C. Prahova,
-Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova-
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!