Adrian Rădoi – un jandarm, o misiune, o viață salvată

La 52 de ani, plutonier adjutant șef Adrian Rădoi este unul dintre reperele Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploiești. Încadrat în unitate de 18 ani, și-a construit cariera prin perseverență, seriozitate și respect față de oameni și uniformă. În acest „majorat“ profesional a avut multe și diverse misiuni, dar cea de anul trecut, prin care a împiedicat o tânără de la un gest extrem, rămâne intervenția vieții sale.      

Înainte de a deveni jandarm, activitatea lui a fost strâns legată de sport. A practicat fotbal de performanță la cluburi prahovene, evoluând până la nivelul Ligii a II-a. Experiența din sport i-a format disciplina, rezistența și spiritul de echipă. Din dorința de a rămâne în acest domeniu, a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu gândul de a deveni profesor sau antrenor.

Drumul său a luat însă o altă direcție atunci când a ales să se încadreze din sursă externă la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești. Concurența a fost una acerbă, de aproximativ 60 de candidați pe un singur loc, dar a reușit să fie admis, începându-și activitatea la 1 decembrie 2007. A urmat cursuri de inițiere și perfecționare, însă, după cum mărturisește, cele mai valoroase lecții le-a învățat „furând meserie” de la colegii mai experimentați.

Din anul 2021, Adrian  Rădoi ocupă funcția de comandant de grupă, rol pe care îl îndeplinește cu responsabilitate și echilibru. Totodată, este și tutore pentru tinerii colegi, pe care încearcă să-i sprijine nu doar în formarea lor ca militari de carieră, ci și ca oameni. Știe că nu le e ușor, că sunt la început de drum, mulți fiind departe de familie, dar toate au un început. Pune mare preț pe educație, respect și bun-simț, fiind convins că „cei șapte ani de acasă” sunt fundamentul oricărei reușite profesionale.

De-a lungul timpului, a participat la numeroase misiuni, însă una dintre ele i-a marcat profund cariera și viața personală. În toamna anului trecut, împreună cu doi colegi din cadrul poliției, a reușit să împiedice sinuciderea unei tinere de 16 ani, aflată pe balustrada unei parcări, la etajul șase. Intervenția a fost extrem de tensionată, fiecare clipă fiind decisivă.
„A fost cea mai grea intervenție din viața mea și recunosc că mi-au dat lacrimile la final. Am stat tot timpul cu teama că se va arunca. Cred că aș fi avut toată viața pe conștiință imaginea acestei tragedii”, ne-a mărturisit colegul nostru. Finalul fericit i-a adus nu doar ușurare, ci și satisfacția profundă a unei misiuni îndeplinite cu succes: salvarea unei vieți. La doar câteva zile de la acest eveniment, echipajul condus de colegul nostru intervenea și la acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier, soldat, din fericire, fără victime.

Cumpătat la vorbă, sobru la prima vedere, colegul nostru ascunde un „munte“ de suflet. Nu există activitate umanitară căreia să nu-i dea curs. Este un donator de sânge cu „state vechi“, este persoana pe care colegii se pot baza în orice moment.

Pe plan personal, Adrian este tatăl unei fete de 22 de ani, care i-a călcat pe urme atât în domeniul sportului, cât și al profesiei. Aceasta a practicat timp de șapte ani handbal de performanță, iar în prezent este agent de poliție. Familia i-a înțeles meseria de jandarm, chiar dacă, de multe ori, sărbători precum Crăciunul, Paștele sau Revelionul l-au găsit la datorie. În schimb, a avut grijă ca timpul petrecut alături de cei dragi să fie unul de calitate, adunând împreună un „album” plin de realizări și amintiri frumoase.

Îndrăgostit de munca operativă și hotărât să demonstreze că vârsta este doar un număr, Adrian și-a intensificat pregătirea fizică, acordând timp alergării și antrenamentelor la sala de forță. Disciplinat, serios și loial, om de echipă, Adrian Rădoi este genul de coleg pe care ți l-ai dori alături în orice misiune – un profesionist care conduce prin exemplu și prin respect față de oameni.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul al Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploiești

Etichete:
InfoPloiestiCity este un cotidian on line, 100% independent.

Nu urmărim can-can-urile şi bârfele.
Ne autofinanţăm, nu suntem controlaţi politic sau social.
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!