Astăzi după amiază, în jurul orei 12.00, pe raza comunei Baba Ana, satul Conduratu, s-a produs un accident rutier.„Au intervenit pompierii Detașamentului Mizil cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin s-a deplasat și ambulanța SMURD TIM.
În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 3 ocupanți ai acestora, toți aflați în stare de conștiență, cu diverse traumatisme.
Toate cele trei persoane au ajuns la spital.
Situația victimelor:
– barbat, 20 ani, va fi transportat la spital de către ambulanța SMURD;
– femei, 45 ani și, respectiv, 37 ani, transportate la spital de SAJ. Toți au suferit multiple traumatisme, dar sunt conștienți. ” a precizat ISU PRAHOVA.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mizil, au fost sesizați la data de 22 iulie a.c, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 100 C, în afara localității Baba Ana.
Aceștia s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări efectuate, a reieșit faptul că o femeie de 45 de ani care conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 149, ajungând în intersecția cu DJ 100 C, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, dar și a unei femei de 42 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme.
Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar din cauza leziunilor suferite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest urmând ca la unitatea medicală să-i fie prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.„-IJP PRAHOVA.
Foto ilustrativ