ACCIDENT RUTIER PE DN1B, ÎN ZONA LOCALITĂȚII CEPTURA.Un autoturism a intrat într-un copac.Două persoane au ajuns la spital

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Mizil, la data de 6 octombrie 2026, au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1B-E577, în afara localității Ceptura, în zona kilometrului 36.

Din primele verificări efectuate, a reieșit că, în jurul orei 06:00, un bărbat, de 61 de ani, ar fi condus un autoturism din direcția Ploiești către Buzău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore.

În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe terenul agricol adiacent drumului.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o femeie, de 49 de ani, în calitate de pasager, au suferit leziuni și au fost transportați de echipajele medicale la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite, urmând a fi testat la unitatea medicală.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ PRAHOVA
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!