APEL PENTRU CANDIDATURI
Capitala Tineretului din România 2027
Începând cu 15 iulie 2025, lansăm competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România 2027 – un program care sprijină orașele să devină mai deschise, mai incluzive și mai conectate la nevoile și energiile tinerei generații.
Invităm toate municipiile și orașele din România, inclusiv sectoarele Municipiului București, să candideze pentru a construi, alături de tineri, un program local curajos și relevant.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 septembrie 2025, ora 16:59.
Dosarele se depun exclusiv online, conform cerințelor din regulament.
Pe 29 septembrie 2025, vor fi anunțați finaliștii care vor susține prezentarea în fața juriului la București, în 17 sau 18 octombrie. Orașul câștigător va fi desemnat în cadrul
ceremoniei oficiale din 25 octombrie, la Vaslui.

Titlul aduce nu doar recunoaștere publică, ci și sprijin concret: un premiu de 50.000 EUR din partea BCR (ce poate acoperi orice cost al programului, inclusiv management), acces la rețele de mentorat și evenimente naționale, vizibilitate și oportunitatea de a găzdui Summitul Tinerilor 2027.
Fă primul pas. Orașul tău poate fi următoarea Capitală a Tineretului din România.