BULETIN INFORMATIV-IPJ PRAHOVA. 16 SEPTEMBRIE 2025

Bărbat reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de furt
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești, au reținut la data de 15 septembrie a.c., pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În fapt, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00,  persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras un portofel ce aparținea unei alte persoane.
O patrulă de jandarmi aflată în misiune de menținere a ordinii și siguranței publice a identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt.
Persoana în cauză a fost condusă și predată polițiștilor, împreună cu bunul recuperat pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bărbat depistat de polițiști cu o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada B.P. Hașdeu la de 15 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 33 de ani din municipiu și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânără depistată conducând un autoturism neînmatriculat
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.4 Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu strada Democrației din municipiu, la data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, au oprit pentru control un autoturism.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind o tânără de 26 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație provizorie eliberată pentru autoturismul în cauză este expirată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!