


Bărbat bănuit de furt, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Polițiștii Secției 2 Poliție Ploiești au reținut, la data de 7 septembrie a.c., pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În fapt, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 56 de ani, angajat al unei societăți de transport persoane, cu privire la faptul că, în timp ce se afla staționat în autogară, ar fi lăsat autovehiculul neasigurat pentru câteva momente, iar o persoană necunoscută i-ar fi sustras o sumă de bani provenită din încasări.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită ca fiind un bărbat de 24 de ani, din comuna Berceni. Acesta a fost depistat și condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, la data de 8 septembrie, să fie prezentat unității de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Bărbat reținut pentru refuz de recoltare
La data de 8 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Plopeni au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 44 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
În fapt, la data de 7 septembrie a.c., în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Plopeni au oprit un autovehicul care circula pe Bulevardul Independenței din localitate.
Conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani din orașul Plopeni, emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După comunicarea rezultatului, precum și a obligației de a fi condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, bărbatul a refuzat prelevarea acestora.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
Fără permis, identificat conducând o motocicletă neînmatriculată și cu număr fals
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Jugureni, la data de 7 septembrie a.c., au efectuat semnal regulamentar de oprire unui motociclist care circula pe o stradă din localitate.
Conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalele polițiștilor, motiv pentru care aceștia au procedat la urmărirea vehiculului, reușind să-l oprească pe un drum situat în extravilanul localității.
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 de ani, din comuna Lapoș. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, s-a constatat că motocicleta nu era înmatriculată, iar plăcuțele montate pe aceasta aparțineau unui alt motociclu.
Polițiștii conitnuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Călugărească, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 6 septembrie, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui moped de tip motocross care circula pe strada Albăstrelelor din localitatea Valea Călugărească, fără a avea montată plăcuța de înmatriculare.
La scurt timp, conducătorul mopedului a fost imobilizat. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din comuna Berceni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat pe teritoriul României.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere.
Depistat la volan sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 1.00, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Vadu Săpat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Depistat de polițiști conducând un autovehicul neînmatriculat
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au oprit la data de 7 septembrie a.c., un autovehicul care circula pe strada Plăieșilor din municipiu.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 25 de ani din municipiul Ploiești.
Din verificările efectuate în baza de date, a reieșit că autorizația de circulație provizorie eliberată pentru autovehiculul avea valabilitatea expirată.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Acțiuni ale polițiștilor Secției 1 Ploiești
Polițiștii Secției 1 Ploiești au desfășurat la data de 7 septembrie a.c., o acțiune punctuală în cadrul Oborului Ploiești, pentru creșterea climatului de ordine și siguranță publică.
Astfel, în cadrul activității au fost identificate 3 persoane cu vârste cuprinse între 57 și 66 de ani, care ofereau spre vânzare articole vestimentare pentru care nu dețineau certificate de conformitate eliberat de societățile producătoare sau diferite alimente cu teremenul de valabilitate depășit.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor și dispunerea măsurilor legale în consecință.
Bănuit de furt, depistat de polițiști
Polițiștii Secției de poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați la data de 6 septembrie 2025, în jurul orei 20:15, de către un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras o plasă cu bunuri personale.
În cel mai scurt timp, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, și au identificat un bărbat de 31 de ani ar fi parcat autoturismul pe strada Anul 1848 din municipiul Ploiești și depozitase o plasă cu bunuri personale, bărbatul ar fi luat bunurile și ar fi încercat să se deplaseze în direcția Gării de Sud. La scurt timp o persoană necunoscută i-ar fi sustras plasa.
Polițiștii au depistat și identificat persoana în cauză, ca fiind un bărbat de 34 de ani, din comuna Dumbrava, județul Prahova.
Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Prejudiciul a fost recuperate în totalitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Ploiești, sub supravegherea unității de parchet competente.
Foto ilustrativ