

Infracțiune la regimul silvic
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunea Azuga, la data de 10 martie a.c., în jurul orei 18:45 au oprit, pentru control pe DN1, în stațiune, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, care transporta material lemnos.
La volanul autovehiculului a fost depistat un bărbat de 46 de ani, din județul Dâmbovița care a prezentat avizul de însoțire a mărfii.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că pentru materialul lemnos, respectiv 44,259 metri cubi lemn rotund foioase, transportat de conducătorul auto nu sunt emise avize de proveniență.
Ansamblul auto a fost imobilizat în vederea confiscării, materialul lemnos urmând a fi descărcat și cubat în cursul zilei de azi, de reprezentanții ocolului Silvic Azuga.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,transportul, cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire a materialelor lemnoase sau fără proveniență legală”.
Infracțiune la regimul rutier
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliției Ploiești, la data de 10 martie, în jurul orei 00.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul București au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Râfov, care a fost înregistrat circulând cu viteza de 81 km/h.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că valabilitatea numerelelor provizorii era expirată.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii situației de fapt în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Foto ilustrativ