IJP PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.22 IULIE 2025

Tânăr depistat conducând un autoturism fără a avea acest drept

Conducerea unui autovehicul în mod ilegal, mai ales în condițiile suspendării dreptului de a conduce, nu este doar o abatere gravă, ci o infracțiune ce atrage consecințe penale.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Boldești-Scăieni în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 21 iulie a.c, în jurul orei 05:00, au oprit pentru control, pe DN1 A în orașul Boldești-Scăeni, un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani din localitatea Podenii Noi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărui exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Conducători auto depistați la volanul unor autoturisme neînmatriculate
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna, la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, pe DJ 102 B în localitatea Posești, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 ani, din localitatea Posești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că numerele de circulație provizorii ale autoturismului nu mai au valabilitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Azuga, la data de 22 iulie a.c., în jurul orei 2.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, pe DN 1, în localitatea Azuga, un autoturism condus de un tânăr de 25 ani, din oraș.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul oprit nu figurează înmatriculat pe teritoriul României.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii prahoveni continuă acțiunile de control în trafic pentru identificarea și sancționarea celor care ignoră legea și pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Foto ilustrativ

Etichete:
2026 - Info Ploiești City. Toate drepturile rezervate!